Mânăstirea Frăsinei din nordul Vâlcii este unică în istoria României. Primele așezări monahale au apărut la anul 1700. Singura mânăstire care nu a fost secularizată de Cuza și singura care, de la 1867, este organizată pe tipicul muntelui Athos, printre altele fiind instituită interdicția accesului femeilor, sub legământul de blestem al Sf. Calinic de la Cernica, ctitorul.
Mânăstirea n-a intrat în circuitul turistic, de aceea este puțin cunoscută publicului larg. Este însă unanim cunoscută în comunitatea credincioșilor pentru minunile de acolo și râvna monahilor. Viața de obște e diferită față de celelalte mânăstiri. Spun asta și din propria mea experiență. Și bărbații ajung la Frăsinei cu o altă stare de spirit.
Interdicția accesului femeilor și întâmplări mai vechi sau recente despre femei care au încălcat interdicția fac parte din istoricul mânăstirii, împreună cu nenumăratele vindecări și apropieri de credință.
Un scandal uriaș s-a declanșat în urmă cu câteva luni. ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu monahii de la Frăsinei au hotărât ca monahii să înceteze să mai slujească sau să spovedească la biserica construită mai nou, în anii 60 ai secolului trecut, chiar la limita de jos a muntelui, lângă drumul de unde începe interdicția pentru femei. O bisericuță contruită special pentru femeile care nu au acces spre și în mânăstire.
Scandalul a fost puternic sprijinit de unele televiziuni și chiar politiceni, care pur și simplu nu înțeleg semnificația hotărârii ÎPS Irineu și obștii Frăsineiului, transpusă într-o reconfirmare a legământului cu blestem a Sf. Calinic. Această hotărâre NU este împotriva femeilor, nici pe departe, ci în sensul respectării legământului instituit mai bine de un veac și jumătate, pentru protecția comunității monahale și misiunii sale duhovnicești.
Pentru că interdicția de acces al femeilor la mânăstire era încălcată de fapt, indirect, prin coborârea monahilor la biserica de jos, tulburarea vieții monahale rânduite fiind implicită. Rostul Frăsineilor este rugăciunea spre Dumnezeu a monahilor, neîncetată, în beneficiul tuturor credincioșilor și necredincișilor după tipicul atonit, una dintre cele mai mari tradiții ale bisericii ortodoxe”.
Susținerile că femeile ar fi nedreptățite este complet falsă, cu atât mai mult cu cât în nordul Vâlcii sunt cele mai multe biserici, mânăstiri și schituri din România, o minunată salbă de credință din timpuri imemoriale. A susține că o slujbă sau spovedanie sunt mai bune, mai ”eficiente” la Frăsinei decât în alte lăcașe de cult, înseamnă a nega pur și simplu harul preoților și episcopilor, dăruit de Iisus Hristos prin taina preoțirii.
E adevărat că decizia ÎPS Irineu a creat o emoție puternică și o dezamăgire în sufletul unor credincioși, dar credința și rațiunile duhovnicești sunt mai presus. Îi rog pe toți să înțeleagă aceasta. Frăsineiul nu trebuie și nici nu va ajunge obiectiv turistic și nici loc de curiozitate și pioșenie duminicală. Să rămână un stâlp către cer, în felul său, așa cum altele atât de multe și minunate sunt stâlpi către cer pentru binecredinciosul popor român.
ÎPS Irineu, unul dintre cei mai culți ierarhi ai noștri, a dovedit, în tradiția monahală cea mai înaltă, că slujirea lui Dumnezeu este primordială, prima și ultima misiune a sfintei noastre biserici fiind aceea ”DE A-L PREAMĂRI PE DUMNEZEU”, așa cum spunea și vrednicul de pomenire Părintele Teofil Pârâianu!
Aurelian Pavelescu
Web Design by DowMedia
