Mihaesti si Barbatesti: Clădiri noi, moderne, cu acces facil la cabinetele medicale

miercuri, 11 ianuarie 2023
Atragerea medicilor de familie în mediul rural, acolo unde deficitul de medici este mare raportat la nevoile populației, presupune și implicarea autorităţilor locale, care pot pune la dispoziția medicilor de familie infrastructura privind cabinetul medical, infrastructură modernă care să permită efectuarea actului medical în condiții decente și de maximă siguranță pentru asigurați, care aleg să atragă fonduri și să investească în aparatură medicală modernă, astfel încât, o parte din activitatea medicală, pentru care în mod normal asiguratul trebuie să se adreseze într-un ambulatoriu de specialitate sau la un laborator de analize pentru care trebuie să meargă în oraş, să se poată desfăşura la cabinetul medicului de familie.
Conducerea CAS Vâlcea a constatat, azi 11.01.2023, urmare a vizitelor inopinate efectuate în teritoriu la medicii de familie din localitățile MIHĂEȘTI si BĂRBĂTEȘTI, că acolo unde autoritățile locale au ales să investească în actul medical, rezultatele se văd.
Clădiri noi, moderne, cu acces facil la cabinetele medicale din cadrul acestora, logistică nouă și condiții mai mult decât decente, au fost puse la dispoziția medicilor de familie din aceste localități de către autoritățile locale din aceste comune, motiv pentru care conducerea instituției noastre dorește să mulțumească personal primarilor acestor localități pentru implicare.
Sperăm că aceste exemple de bune practici nu vor fi singulare, și că, în 2023, și în alte localități să vedem astfel de investiții, benefice pentru populația comunităților locale.
Conducerea CAS Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe