Consiliul Local al comunei Berislăveşti și-a dat acordul pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă pe strada Căpruceşti

duminică, 29 ianuarie 2023

 

Prin Hotărârea nr. 64/2022, Consiliul Local al comunei Berislăveşti a aprobat exprimarea acordului de principiu referitor la extinderea reţelei de alimentare cu apă pe strada Căpruceşti, sat Berislăveşti, precum și demararea procedurilor administrative de realizare a documentaţiilor necesare pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă, întocmirea proiectului tehnic. Tot anul trecut, Consiliul Local al comunei Berislăveşti a decis conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al Comunei Berislăveşti” Înaltpreasfinţitului Varsanufie - Arhiepiscopul Râmnicului, pentru activitatea susţinută în cadrul proiectului „Consolidarea, restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a ansamblului monument istoric Mănăstirea Berislăveşti”. Prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria comunei Berislăvești are prinse două proiecte în valoare totală de 23,4 milioane de lei: „Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Berislăvești, județul Vâlcea” (15 milioane de lei); „Modernizare drumuri comunale și de interes local în comuna Berislăvești, județul Vâlcea” (8,4 milioane de lei). Prin Hotărârea nr. 31/2022, Consiliul Local al comunei Berislăveşti și-a dat acordul de principiu pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale și a Căminului Cultural Scăueni. În 2022, primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu, a depus la Administrația Fondului de Mediu (AFM) un proiect de 1 milion de lei, care prevedea montarea a peste 300 de lămpi cu LED pe străzile din localitate: „Vom căuta mereu noi surse de dezvoltare, astfel încât să le oferim locuitorilor cele mai bune condiţii”. În schimb, tot anul trecut, primarul Nicolae Popescu a demarat reabilitarea drumului DC 15 pe raza satului Rădăcinești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe