Circulație pe contrasens pe drumul Vâlcea-Gorj, după alunecarea de teren

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Vineri seara, 13 ianuarie, o alunecare de teren a fost semnalată în Horezu - Vâlcea. Fenomenul a dus la blocarea traficului pe DN67, din cauza unor arbori căzuți pe carosabil, circulația fiind deviată.

Circulația se face pe constrasens pe drumul Vâlcea-Gorj FOTO SDN Vâlcea

Urmare a deplasării în teren s-au dispus următoarele măsuri:

închiderea temporară a benzii de circulație pe sensul Tg. Jiu- Râmnicu Vâlcea, între km 151+070m și 151+180m;

circulația pe sensul Tg. Jiu - Râmnicu Vâlcea se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil;

circulația pe direcția Râmnicu Vâlcea - Tg. Jiu se va realiza prin parcarea  adiacentă a acestui sens(vechiul DN67), dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil;

Conform Direcției Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a fost realizată semnalizarea rutieră temporara de către SDN VL, urmând a fi completată în dimineața zilei de sâmbătă, 14 ianuarie. Zona va fi monitorizată de către polițiștii din cadrul Poliției Horezu și lucrători din cadrul SDN VL- District Horezu. Circulația pe sensul VL-GJ se desfășoară prin parcare. Momentan, alunecarea nu mai este activă, au transmis autoritățile, conform adevarul.ro

Nu au fost înregistrate victime

Vineri seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger, a transmis că nu s-au înregistrat victime în urma alunecării de teren.

„Angajații din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urma cu câteva minute să intervină la o alunecare de teren produsă în orașul Horezu, la km 151, pe DN 67, la ieșire din Horezu Vâlcea. Traficul este blocat total pe drumul național. La locul intervenției se află echipe ale Serviciului de Drumuri Naționale, Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Se acționează pentru degajarea unor copaci care blochează carosabilul”, a menționat reprezentantul ISU Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe