Se intampla in Valcea! Cititi si va cruciti!

marți, 8 noiembrie 2022

Un politician - mare boier, mare caracter, l-a luat de mana pe un afacerist flamand si rupt in coate, fost politician si el la un partid de buzunar, aflat in faliment. Si uite asa a inceput povestea de succes a contabilului de tip mafiot, cu radacini italiene, ajuns acum milionar in euro, ca va imaginati - dupa aceasta tarasenie Y a primit si alte contracte de la politicianul preten, nu gratis bineinteles. Se zvoneste ca individul are cele mai mari conturi bancare pe persoana fizica din judet! Sunt invidiosi si baietii cu ochi albastri de la DIPI care ne numara ouale din cuibarele electronice. Ideea este ca politistii stiu, procurorii stiu, toata lumea stie de aceasta afacere ultrapenala, dar deocamdata toti inchid ochii intr-o fratie a la Caracatita. Cand il vezi, mai nou, cu casca de constructor pe contabilul umflat si infumurat, cu BMW - stil Dorian Popa, mai ca-ti vina sa-l chemi pe Tepes sa-l traga in teapa la propriu si pe el si pe politicianul care nu se mai satura de spagile fara numar! Si pe procurorii care nu-si fac treaba!

Avand o problema de sanatate am fost nevoit sa calc pragul unei clinici private din Ramnic. Maxima incredere! Dar la pomul laudat, sa nu te duci cu sacul! Am asteptat cam o jumatate de ora in plus fata de ora stabilita pentru consultatie. Nu a fost o problema prea mare, am trecut peste... O doamna doctor foarte aferata m-a preluat si in zece minute, maxim, m-a rezolvat, spunandu-mi asa, ochiometric, ca trebuie sa fac o investigatie imagistica si mi-a prescris niste pilule naturiste. La iesire ma astepta o doamna, pe post de cerber, cu casa de marcat in dinti, pardon - in maini... Stiti cat m-au costat cele zece minute de asa-zisa consultatie? 250 lei. Pentru nimic! Bineinteles ca am plecat mai bolnav decat venisem, m-am ales si cu o durere profunda de cap... Intre timp am rezolvat problema, sa spun asa, am fost la Bucuresti, la o clinica cu oameni draguti si deloc lacomi, care s-au comportat omeneste - m-au costat consultul plus investigatia imagistica suplimentara 400 de lei.

Zilele trecute am scris despre sindicalistii de la CET si nemultumirile lor in ceea ce priveste Guvernul Ciuca (recititi AICI articolul). In aceeasi zi imi scrie, in privat, pe facebook o doamna, care spunea ca este sindicalista, si ma chestiona, de fapt ma certa, ca de ce am abordat subiectul, de ce am indraznit sa scriu despre problemele lor?! Da, chiar, oare de ce am indraznit sa scriu si sa ii sustin pe sindicalistii de la CET? Cand faci ciocul mare la tine in curticica si nu indraznesti sa iti sustii cu fermitate si demnitate cauza acolo unde trebuie, tu - sindicalist iti cam meriti soarta, sub papucul Guvernului sau al cui vrei tu... Ziarul de Valcea nu va mai aborda subiecte in favoarea sindicatului de la CET. Pacat de muncitorii pe care ii (?!) reprezentati!

Acesta este un pamflet - vorba lui Mircea Badea.

Tiberiu Pirnau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe