Edilul interimar Sorin Leonte şi-a propus să doteze alte două cămine culturale din localitatea Perișani

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

 

Cel mai probabil anul viitor, Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, şi-a propus să doteze și celelalte două cămine culturale din localitate, din satele Mlăceni şi Spinu: „După ce am dotat, anul acesta, căminul cultural din centrul localităţii, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi spre celelalte, pentru a le pune apoi la dispoziţia oamenilor pentru găzduirea unor evenimente festive sau, pur şi simplu, pentru diverse întâlniri cu locuitorii. La exterior, ambele clădiri se prezintă bine. Pe lângă achiziţionarea de mobilier nou, vrem să mai investim în sistemele de iluminat, de sonorizare, de aer condiţionat etc. În principiu, suma de 25.000 de euro ar fi suficientă, însă, dacă va mai fi nevoie, vom mai suplimenta investiţiile din bugetul local”. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria comunei Perişani figurează cu proiectul „Modernizare străzi în comuna Perișani, jud. Vâlcea”, la valoarea de 14,12 milioane de lei. În luna aprilie, Primăria comunei Perişani a finalizat lucrările de consolidare a drumului Câmpului, dar şi pe DC 5 Perişani - Mlăceni, în punctul Popa Elena. „În zona respectivă, terasamentul a fost distrus pe o lungime de aproximativ 1 km. În ceea ce priveşte DC 5 Perişani - Mlăceni, am avut probleme în punctul Popa Elena, unde s-a produs o gravă alunecare de teren. Pentru cele două obiective, am primit suma de 720.000 de lei pe situaţii de urgenţă, dar în plus am mai alocat din bugetul local încă 820.000 lei pentru uliţa Câmpului, unde am luat în calcul şi asfaltarea întregii porţiuni afectată de calamităţi, în lungime de 1 km”, a declarat Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani. În primăvara acestui an, primarul interimar Sorin Leonte a depus pentru finanțare la Agenția Fondului pentru Mediu două proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe