Controale „la sânge” în județul Vâlcea privind comerțul cu porci. Măsura va dura până la 15 ianuarie 2023!

duminică, 27 noiembrie 2022

 

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, perioadă în care se intensifică transportul de animale vii, carne și produse din carne pe drumurile publice, la nivelul județului Vâlcea, s-a stabilit un program de control comun verificându-se, astfel, modul de respectare a cerințelor legislației UE aplicabile transportului/ comerțului cu animale vii și a produselor provenite de la acestea, pe drumurile publice și în zone considerate cu risc crescut de circulație ilegală a animalelor.

Ca urmare a ședinței de lucru, convocată de către prefectul Mihai Oprea cu membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea, o comisie mixtă, alcătuită din reprezentanți din cadrul DSVSA Vâlcea și IPJ Vâlcea, va efectua între 19.11.2022-15.01.2023, o serie de controale în trafic, târguri și zonele adiacente acestora. De asemenea, a fost aprobată decizia cu nr. 9/18.11.2022, care conține informații referitoare la: întocmirea unor planuri de acțiune pentru efectuarea unor controale în vederea identificării și descurajării circulației ilegale de porci vii și produse provenite de la aceștia sau a depistării creșterii ilegale a suinelor; elaborarea de către UAT-urile și societățile comerciale cu activități specifice, de pe raza județului Vâlcea, a unui plan de urgență pentru intervenția în focarele de PPA, până la 30.11.2022; totodată, Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea va monitoriza, evalua și informa gestionarii fondurilor cinegetice de pe raza județului Vâlcea asupra măsurilor și obligațiilor ce le revin în aplicarea prevederilor deciziei nr. 1/15.11.2022 a Centrului Național de Combatere a Bolilor (CNCB); DSVSA cât și UAT-urile vor informa cetățenii despre măsurile care trebuie luate în vederea reducerii riscului de apariție a PPA în gospodării.

Scopul controalelor ce se vor desfășura este reprezentat de descurajarea și limitarea circulației ilegală a porcinelor care a devenit un fenomen la nivel național și este una din principalele cauze de răspândire a PPA. În multe focare declarate la nivelul județului, între 2019-2022, mișcarea necontrolată a porcinelor a fost una dintre cauzele apariției acestei boli. În ultima perioadă, marii crescători de porcine, și nu numai, incriminează și o altă cauză a apariției bolii: traficul ilegal de porcine vii.

Pe termen lung, vor fi efectuate controale periodice, cu această tematică, în zonele de trafic intra și interjudețean cu frecvență lunară, dar și controale la nivelul exploatațiilor ce dețin un număr mare de porcine, exploatații considerate cu risc crescut și în care nu se poate justifica mișcarea porcinelor (ex. exploatații cu efective mai mari de 30 capete porcine, ce nu pot justifica micșorarea efectivului de porcine doar prin consumul familial, astfel existând suspiciunea comercializării porcinelor fără documente legale). Exploatațiile comerciale din Vâlcea, autorizate sanitar veterinar, vor elabora, până la 30.11.2022, un Plan de urgență pentru intervenția în focarele de PPA. Planul de urgență elaborat trebuie să conțină, fără a se limita la aceste informații, cel puțin următoarele: Stabilirea metodei de ucidere a animalelor în cazul confirmării unui focar de boală, planificarea acțiunii de ucidere și stabilirea sursei de achiziție pentru materialele necesare (ex. stabilirea unui spațiu unde se va efectua uciderea dacă se va recurge la metoda gazării, gazul utilizat, pistoale cu glonț captive, capse de asomare etc); Formarea unei echipe care va realiza uciderea (personal instruit conform normelor de protecție a animalelor în vigoare), asigurarea de personal pentru depopularea animalelor, transportul și manipularea cadavrelor la groapă. La alcătuirea acestor echipe se va ține cont de dimensiunea/capacitatea exploatației, astfel încât operațiunea de ucidere să se realizeze în cel mai scurt timp posibil; Identificarea unei unități de neutralizare prin incinerare de mare capacitate, iar în cazul în care se recurge și/sau la metoda alternativă de neutralizare prin îngropare este obligatorie identificarea unui teren pentru îngroparea cadavrelor; Stabilirea necesarului de utilaje, respectiv a necesarului utilajelor de încărcare și transport a cadavrelor la locul de neutralizare, respectiv a utilajelor necesare pentru efectuarea unei gropi în cazul în care se recurge la o metodă alternativă de neutralizare prin îngropare, precum și asigurarea materialelor necesare pentru efectuarea acestei acțiuni; Materialele necesare pentru aplicarea metodei alternative de neutralizare prin îngropare/incinerare la fața locului (ex. folie polipropilenă, paie, lemne, var cloros, nisip etc); Stabilirea substanțelor dezinfectante calculată în funcție de mărimea unității comerciale, precum și necesarul de substanțe în cazul în care se recurge la o metodă alternativă de neutralizare; Stabilirea echipei care efectuează operațiunile de DDD; Stabilirea modului de neutralizare a furajelor contaminate, gunoiului de grajd, precum și a materialelor necesare pentru această manoperă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe