|luni, noiembrie 28, 2022
  • Follow Us!

Gruparea rezerviștilor din SRI căpușează si la Valcea instituții ale statului direct sau prin interpuși 

Helvig SRI

Gruparea rezerviștilor din serviciile de informatii, in special SRI si DGIPI, căpușează si la Valcea instituții ale statului, justitia si organizatii politice direct sau prin interpuși. Rezervistii din servicii se poziționează de multe ori în spatele unor oameni de afaceri. Acestea sunt infracțiuni grave: de la trafic de influență, la grup infracțional organizat, posibile forme de șantaj, foloase necuvenite etc etc DNA ar cam trebui să se autosesizeze, pentru că nimeni nu dorește să captureze instituții de amorul artei, ci pentru beneficii personale. Ca să nu mai vorbim că o astfel de grupare nu ar putea exista, fără protecția activilor. Inainte, chiar activii făceau sesizări…

DECLARATII INCENDIARE ALE SEFULUI SRI, EDUARD HELLVIG

Declaratie cu iz de razboi din partea directorului Servicului Roman de Informatii Eduard Hellvig (foto 1 dreapta)Acesta a lansat un atac direct la adresa “fostilor lucratori ai SRI”, si desi nu a pronuntat vreun nume este limpede, credem noi, ca Hellvig nu s-a referit la simpli fosti lucratori ai SRI, ci la fosti ofiteri importanti din cadrul Serviciului, reuniti in asa-zisa “tabara a rezervistilor”. Tabara din care fac parte, conform informatiilor vehiculate in spatiul public, fostul sef operativ al SRI, generalul Florian Coldea (foto 1 stanga), si fostul sef al Directiei Juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbrava (foto 2) – NOTEAZA LUJU.RO

Astfel, in discursul sustinut marti, 4 octombrie 2022, la Universitatea Babes-Bolyai, cu ocazia implinirii a 15 ani de la debutul cursurilor de studii de securitate, seful SRI s-a plans de problemele pe care le cauzeaza fosti lucratori ai SRIMai exact, Eduard Hellvig a dezvaluit ca exista fosti lucratori ai SRI care manevreaza diverse personaje si care graviteaza in jurul companiilor de stat. Iar in acest context, Hellvig a dat asigurari ca sunt probleme pe care SRI va incerca sa le rezolve. Un avertisment cat se poate de clar transmis “fostilor lucratori ai SRI”.

Reactie tardiva

La ce anume s-a referit concret directorul SRI nu se cunoaste. Nu se stie nici cum va rezolva SRI problemele generate de rezervisti. Totusi, implicarea unor fosti generali si ofiteri ai SRI in activitatea politica, in constructia unor partide si in mediul de afaceri reprezinta un lucru de notorietate, fiind greu de crezut ca Eduard Hellvig nu cunostea toate aceste aspecte. Tocmai de aceea, reactia lui Hellvig apare din punctul nostru de vedere ca fiind una intarziata, in niciun caz una de curaj, in conditiile in care implicarea anumitor “fosti lucratori ai SRI” in politica si in mediul de afaceri, si in continuare in Justitie, adaugam noi, trebuia stopata cu multa vreme in urma.

Pe de alta parte, faptul ca directorul SRI a avut in vedere fosti generali si ofiteri importanti, cu functii de conducere in cadrul Serviciului atunci cand a vorbit despre “fostii lucratori ai SRI” reiese din mentiunea expresa a lui Eduard Hellvig referitoare la greselile facute de sefi, care apoi au afectat activitatea institutiei.

Iata declaratiile sefului SRI Eduard Hellvig:

“Sigur ca SRI-ul a facut si greseli. Multe, in acesti 32 de ani. Sa repari greselile facute este un proces complicat care cere timp, expertiza si foarte mult efort. Greseala unui sef afecteaza un intreg departament, iar adesea majoritatea oamenilor din acel departament sunt oameni de toata cinstea. Sa schimbi parerile oamenilor despre un serviciu secret este si mai complicat. Incercam sa o facem treptat, dar inca nu este suficient. Cateva dintre ele, facute inainte de mandatul meu, au fost greseli importante si cu siguranta criticii mei vor gasi indeajuns de multe si din timpul mandatului meu. Imi cer in mod sincer scuze pentru ele – pentru toate, inclusiv pentru cele de dinaintea mea.

Dar eu sunt permanent ghidat de dorinta de a construi, nu de a distruge.

Cunosc pacatele de care este acuzata institutia, unele reale, altele atribuite noua pe nedrept. Stiu si de problemele generate de unii fosti lucratori ai SRI pozitionati fie in spatele a tot felul de oameni, fie gravitand in jurul companiilor de stat. Va pot spune ca suntem constienti de aceste probleme si vom face tot ce tine de noi pentru a le rezolva.

Totusi, marele castig al acestui mandat a fost separarea de politica, absolut normala intr-o societate democratica. Politica si activitatea de culegere de informatii nu trebuie sa fie suprapuse. De prea multe ori, insa, greselile trecutului afecteaza si comportamentul celor din prezent.

Prea multi politicieni, in deceniile anterioare, s-au obisnuit sa primeasca ‘indicatii’ sau ‘sugestii’ despre ce au de facut. Politicienii sunt alesi de oameni sa gandeasca cu mintea lor, investiti cu increderea lor sa ia decizii despre cum va arata Romania in viitor, nu doar sa stinga incendii ale prezentului si sa aplice planuri gandite de altii. Cu toate acestea, prea multi vor ca altii sa ia decizii in locul lor, prea multi chiar se asteapta sa primeasca sugestii de la servicii. Nu vom consolida democratia decat atunci cand vom stimula fiecare institutie sa isi asume mandatul pe care il are, fara abuzuri si fara excese.

Stiu ca exista multa neincredere in societate in ceea ce priveste numarul ‘acoperitilor’ si agenda acestora in diverse sectoare strategice. Va pot asigura ca de la inceputul mandatului meu activitatea lor se desfasoara strict in limitele legii”.

 

Leave a Response