|duminică, septembrie 25, 2022
  • Follow Us!

Pe 16 septembrie locuitorii din Râmnicu Vâlcea vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor, alături de locuitorii din alte 64 de orașe din țară 

Romania schimba PETul cu biletul 1 (1)

CP – Pe 16 septembrie locuitorii din Râmnicu Vâlcea vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor, alături de locuitorii din alte 64 de orașe din țară

 

Săptămâna Europeană a Mobilității va fi sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din țarăRomânia Schimbă PET-ul cu biletul.

Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din Râmnicu Vâlcea  și din alte 64 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde. La nivel local, campania se bucură de sprijinul Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea,  Societatea de transport ETA S.A și  Asociația SEVEN STEPS Vâlcea, în calitate de parteneri ai acțiunii.

În municipiul Râmnicu Vâlcea, campania se desfășoară în parcările celor 2 magazine Kaufland din localitate situate pe:  Str. Gib. Mihăescu nr. 30, Str. Barajului nr. 32-34.

 

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare. Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România.

Pornind de la succesul campaniei din cele 9 orașe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, inițiatorii au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil și au hotărât extinderea acesteia la nivel național în 65 de orașe din toate județele țării.

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor care vor fi transformate în noi resurse. Totodată, campania are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu 5 PET-uri/doze/sticle la oricare dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un bilet pentru mijloacele de transport în comun.

Extinderea campaniei este posibilă datorită faptului că de pe 1 septembrie 2021 toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de colectare separată de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul retailer din România care oferă o rețea de automate de colectare separată la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic  primesc cupoane de 10% reducere, la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. Pentru perioada 14-20 septembrie vor exista reduceri pentru toată categoria  de sucuri necarbonatate.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Primăriile din orașele participante în campanie au fost invitate să se alăture ca parteneri și să susțină implementarea acesteia în orașele lor.

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4.1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.

Mai mult decât atât, în ultimul an numeroase state din Europa au început să ia măsuri în vederea accesibilizării transportului public, acestea având atât obiective sociale, cât și de mediu. De exemplu, proiectul pilot al biletelor de 9 euro pentru transport public implementat de Germania pentru 3 luni, a fost un succes, 52 milioane de persoane achiziționând biletul. Potrivit unui sondaj VDV, 15% din utilizatorii abonamentului au declarat că fără preţul special nu ar fi călătorit aşa cum au făcut-o. De asemenea, la nivelul impactului asupra mediului, programul a generat o reducere de 1,8 milioane de tone a emisiilor de CO2, iar poluarea aerului a scăzut cu 7%. Urmând exemplul Germaniei, din 1 septembrie Spania a lansat un program de gratuitate pentru trenurile locale și regionale.

Extinderea campaniei la nivel național reprezintă unul dintre obiectivele pe care le-am avut încă de la lansarea campaniei „Schimbă PET-ul cu biletul”. Ne bucurăm că alături de Kaufland România și Ministerul Mediului vom reuși să replicăm această campanie într-o mișcare națională. Credem cu tărie că România trebuie să țină pasul cu noile direcții europene, potrivit cărora încurajarea folosirii transportului public reprezintă una dintre cele mai importante soluții pentru problema poluării aerului cauzată de transportul auto din marile orașe. De asemenea, vom susține primăriile care doresc să transforme campania într-o inițiativă permanentă pentru orașele lor. ” a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

„Ne bucurăm că putem pune la dispoziția acestei campanii strategice dezvoltată alături de partenerii noștri de la Asociația Act for Tomorrow, infrastructura de colectare a deșeurilor disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. De asemenea, suntem fericiți că am reușit să creștem campania  „Schimbă PET-ul cu biletul” de la o inițiativă locală la una națională și să oferim astfel locuitorilor din 65 de orașe din țară, pe lângă infrastructura de colectare și bilete de autobuz gratuite și, în acest fel, să încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun. Astfel reușim să transformăm în realitate viziunea noastră Mai puțin plastic – Circuite închise”, asumată prin strategia Reset Plastic a Grupului Schwarz. a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Campania „Schimbă PET-ul cu biletul” s-a bucurat în ultimii 2 ani de un real succes în rândul locuitorilor din Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Buzău, Galați, Sibiu, Oradea și Baia Mare, peste 6.700 de persoane participând în program. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat peste 3.300 kg deșeuri, oferind un răspuns pozitiv și contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate, prin implicare și responsabilitate. În 2021, Campania „Schimbă PET-ul cu biletul” a câștigat locul I la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

Totodată, campania face parte și din Programul Național Vinerea Verde, inițiat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.

 

 

Leave a Response