ISU Valcea: Incendiu la Hotel Traian din Călimănești – Căciulata

sâmbătă, 17 septembrie 2022

 

Incendiu la Hotel Traian din Călimănești – Căciulata in dimineața zilei de sâmbătă, 17 septembrie 2022. Conform pompierilor de la ISU Valcea, incendiul s-a produs la un punct de transformare a energiei electrice, din interiorul Hotelului Traian.

“La sosirea echipajelor de pompieri militari și membrii SVSU la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără și degajări de fum emanațiile propagându-se în bucătărie și în interiorul hotelului.
În momentul producerii incendiului, în unitatea turistică se aflau aproximativ 300 de persoane cazate, însă nu a fost necesară evacuarea acestora. Flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 6 mp, în zona transformatorului.
Au fost evacuați 12 angajați care se aflau în acel moment în imediata apropiere a zonei în care se manifesta incendiul, dintre aceștia o femeie de 53 de ani primind îngrijiri medicale la locul intervenției, după ce a suferit un atac de panică. Din fericire, nu au existat alte persoane afectate. În paralel cu operațiunea de stingere, s-a luat măsura aerisirii hotelului. Incendiul a fost lichidat la ora 10.41. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma suprasolicitării instalației electrice” – a comunicat ISU Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe