Ziaristul Robert Dinţoi condus pe ultimul drum

duminică, 21 august 2022

 

 

O veste extrem de tristă,   venită  de la malul mării, este despre  cunoscutul jurnalist Robert Dinţoi care  la vârsta de 45 de ani ne-a părăsit! Este de necrezut cum Dumnezeu a putut să îl smulgă de lângă noi la această vârstă, pe bunul nostru prieten şi coleg Robert.

El părăseşte această viaţă vremelnică, trecând la cele veşnice într-un moment când cultura vâlceană şi nu numai avea nevoie de prezenţa lui, de contribuţia majoră pe care o avea Robert în dezvoltarea şi afirmarea acestui segment deosebit de important în viaţa culturală a Vâlcii străbune. Lasă în urma lui o soţie îndurerată (Laura) şi un băiat în clasa a XII-a, când avea în continuare nevoie şi mai mare de tatăl lui care l-a iubit cum numai el ştia să o facă.

Aflat pe plajă la Constanţa, capitala Dobrogei, împreună cu familia şi cu încă trei familii prietene, dintr-o dată s-a simţit extrem de rău. Fiind internat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Municipiul Constanţa, medicii cu toate eforturile depuse nu au mai reuşit să-l mai readucă într-o situaţie care să-i permită eliberarea din spital. În dimineaţa zilei de duminică, 14 august, inima lui bună cedează. Întreaga familie, părinţi, fratele Bogdan, prieteni şi cunoscuţi primesc cu lacrimi în ochi această veste extrem de tristă.

Îmi permit, stimaţi cititori, în calitate de prieten şi coleg de redacţie la cotidianul „Viaţa Vâlcii”, peste 22 de ani, să punctez câteva elemente din viaţa şi activitatea regretatului Robert Dinţoi care părăseşte această viaţă vremelnică la vârsta de 45 de ani(1977-2022).

S-a născut într-o familie modestă, cu frică de Dumnezeu, tatal desfăşurând o activitate intensă pe platforma Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea în calitate de maistru electrician. Mama celor doi băieţi, Robert şi Bogdan, cu lacrimi în ochi, cu greu reuşind să mai spună câteva date despre viaţa şi activitatea acestui minunat copil. Studiile şcolii gimnaziale le-a făcut la Şcoala nr. 2, iar cele liceale la Liceul Energetic din Râmnicu Vâlcea. Având aplecare spre carte, spre învăţătură, Robert Dinţoi reuşeşte la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Istorie, Filologie şi Ziaristică. Aici o întâlneşte pe colega şi frumoasa sa Laura cu care se căsătoreşte. Au un mariaj extrem de reuşit, o iubire sinceră, având amândoi un ţel comun, acela ca prin activitatea lor să contribuie la dezvoltarea societăţii vâlcene în segmentul în care îşi vor desfăşura în continuare activitatea.

Apare pe lume un băiat extrem de reuşit (Robert Andrei), care la despărţirea de tatăl său (14.08.2022) era elev în clasa a XII-a la un liceu din Bucureşti.

Are minunata ocazie ca împreună cu scumpa sa soţie Laura să se transfere în capitala ţării, unde amândoi sunt bine primiţi de către viitorii colegi care şi-au dat seama de pregătirea profesională şi valoarea pe care nu pregetă să o transpună în practică.

Nu trebuie uitat faptul că la cotidianul vâlcean Viaţa Vâlcii, în calitatea de director, şi-a atras lângă el o serie întreagă de elemente valoroase(Gabi Bercea, Mihaela Beleţ, Nicolae Dinescu, Amza Dumitru şi mulţi, mulţi alţii care împreună au constituit un colectiv extrem de sudat, bine pregătiţi care nu au pregetat niciun moment să cutreiere judeţul în lung şi în lat aducând în faţa cititorilor momente şi date extrem de interesante cu care se confrunta judeţul Vâlcea între anii 1994 -2017.

Ne pare rău de această pierdere! La Bucureşti, pe lângă funcţia pe care o avea în Ministerul Dezvoltării, nu poate sta departe de activitatea jurnalistică. Printr-un efort susţinut apare în peisajul ziaristicii româneşti publicaţia sub genericul „Viaţa Dâmboviţei”, publicaţie apreciată de cititori.

Sute şi sute de oameni cu coroane şi flori în mâini l-au condus pe Robert pe ultimul drum. Slujba religioasă şi înmormântarea a avut loc la biserica Sfântul Ion din Râmnicu Vâlcea. Noi nu putem să-l uităm pe acest minunat băiat al Râmnicului. El va rămâne în veci ca o lumină emblematică pentru întreaga ziaristică vâlceană.

Dumnezeu să te ierte, dragă Robert, şi să te primească în împărăţia sa!

 

Nicolae Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe