Primarul Florinel Constantinescu ne invită în zilele de 20 și 21 august la Festivalul Național de Folclor ”Cântecele Oltului”, ediția a 54-a

duminică, 14 august 2022

În zilele de 20 și 21 august 2022, orașul Călimănești va fi gazda tradiționalului Festival Național de Folclor “Cântecele Oltului”, ajuns anul acesta la cea de-a 54-a ediție. De jumătate de veac, sărbătoarea se organizează la Călimăneşti, doar prima ediţie a festivalului desfășurându-se la Făgăraș, în anul 1969.

Manifestările sunt organizate în parteneriat de către Primăria orașului Călimănești și Consiliul Județean Vâlcea, cu implicarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, a Casei de Cultură “Florin Zamfirescu” Călimănești, a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Călimănești și a Bibliotecii Orășenească ”A.E. Baconsky”.

PROGRAM

Sâmbătă, 20 august

Traseul Primărie - Parcul Central Călimănești:
Ora 16.00-16.15 Parada portului popular

Participă ansamblurile folclorice din județele riverane Oltului: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Vâlcea, Teleorman și invitați din Iași, alături de Fanfara Județeană ”Constantin Brâncoveanu” Vâlcea

Parcul Central Călimănești:

Ora 16.15-17.30 - Festivitatea de deschidere a celei de-a 54-a ediții a Festivalului Național de Folclor "CÂNTECELE OLTULUI", spectacol de prezentare succintă a ansamblurilor

Teatrul de vară al Casei de Cultură ”Florin Zamfirescu” din Parcul Central Călimănești

18.00-21.30 Spectacol-concurs al ansamblurilor folclorice participante din județele: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Vâlcea, Teleorman și Iași.

DUMINICĂ, 21 august

Centrul Național de Informare Turistică din Călimănești
Ora 9.30 - 11.30 Reuniunea juriului pentru desemnarea câștigătorilor; colocviu pe teme legate de arta spectacolului folcloric

Ora 12.00-12.30 Program de animație stradală

Teatrul de vară al Casei de Cultură "Florin Zamfirescu" din Parcul Central Călimănești:

Ora 16.00-17.00 Festivitatea de premiere a laureaților Festivalului

Ora 17.00 - 18.00 Recital extraordinar VALENTIN SANFIRA

Ora 18.00-21.00- Spectacolul ansamblurilor folclorice din județele: Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Vâlcea, Teleorman și Iași.

b_800_600_0_00_images_banner6_Calimanesti_Cantele_Oltului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe