Biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn va fi sfințită la Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului

miercuri, 31 august 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși la Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Biserica cu hramurile „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea” și „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” a fost construită între anii 2008-2022 din dorința obștii monahale de a proteja biserica monument istoric, ctitoria voievodului Matei Basarab, care a devenit neîncăpătoare.

Slujba de târnosire a bisericii va începe la ora 8.30 și va continua cu Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, vor trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe