|luni, august 15, 2022
  • Follow Us!

Precizări – Etapa a II-a de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 

examen-scoala-bacalaureat-elevi-1

29.07.2022

Comunicat de presă

Precizări – Etapa a II-a de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în acestă perioadă se desfășoară  etapa a II-a de admitere în învățământul liceal.

La etapa a II-a de admitere în învățământul liceal pot participa:

  • candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat;
  • candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat;
  • candidații pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Pentru candidații din județul Vâlcea, cererea de înscriere pentru a II-a  etapă de admitere în învățământul liceal se depune la Centrul de Admitere – Inspectoratul Școlar Județen Vâlcea.

În perioada 1-3 AUGUST 2022, la secretariatul I.S.J. Vâlcea, se vor depune cererile de înscriere  de către părinți/tutori/reprezentanți legali ai candidaților la etapa a II-a de admitere în învățământul liceal.

In data de 5 AUGUST 2022, ora 10.00, în sala de festivități a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” – Rm. Vâlcea va avea loc, în sedință publică, repartizarea candidaților din etapa a II-a, de către Comisia de admitere județeană a ISJ Vâlcea. Repartizarea se va face conform procedurii operaționale P.O. nr. 87–CC, înregistrată la ISJ Vâlcea cu nr. 211/18.07.2022 privind organizarea și desfășurarea admiterii celei de-a doua etape de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, publicată pe site-ul ISJ Vâlcea la adresa: https://isjvl.ro/proceduri-admitere-liceu-2022_19-07-2022/

Modelul – cerere tip pentru a doua etapă de repartizare în învățământul liceal de stat și documentele necesare înscrierii sunt precizate în ANEXA 1din procedura menționată.

Pentru repartizarea candidaților în etapa a II-a de admitere, conform procedurii este obligatorie prezența în sedința publică.

În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022, candidații romi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe locurile destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

Repartizarea candidaților în a doua etapă de admitere în invățământul liceal se realizează de către Comisia de admitere județeană în ordinea descresătoare a mediilor de admitere.

Dacă, după derularea etapei a doua de admitere, se mai înregistrează solicitări  de înscriere în clasa a IX-a din învățământul liceal de stat ale candidaților din seria curentă precum și a candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, Comisia județeană de admitere repartizează acești candidați, în intervalul 22 AUGUST 2022 până la data începerii cursurilor, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere sau în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII, pentru absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Națională.

Biroul de comunicare al I.S.J. Vâlcea

 

 

 

 

 

 

Biroul de informare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea

Leave a Response