Grav accident pe centura din Râmnicu Vâlcea, DN7: patru victime, dintre care una resuscitată după 40 de minute

sâmbătă, 23 iulie 2022

Grav accident pe centura din Râmnicu Vâlcea, DN7: patru victime, dintre care una resuscitată după 40 de minute

„Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la faptul că a avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Din primele verificări efectuate se pare că ar fi fost vorba de o coliziune între un autoturism şi un autocamion, pe DN 7, în localitatea Râmnicu Vâlcea,  din care a rezultat rănirea a trei persoane şi decesul unui conducător auto”, au transmis iniţial reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vâlcea.   Ulterior au revenit asupra informaţiei precizând că: „După 40 de minute de resuscitare, exact înainte să renunţe medicul la manevre, a început să îi bată inima şoferului”.   Mai multe echipaje medicale, aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea, s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor. Şoferul TIR-ului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul acestuia fiind negativ.

În urma accidentului, traficul pe DN 7 / E 81 între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu a fost blocat total, motiv pentru care autovehiculele au fost nevoite să circule prin oraş, pentru a ocoli zona evenimentului.

Citeste mai mult: adev.ro/rfg2dp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe