Deputat Ovidiu Popa: Cele două condiții ale PSD privind decarbonificarea sistemului energetic. „Ministerul Energiei va modifica proiectul de OUG”

miercuri, 6 iulie 2022

PSD anunţă că Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie îndeplinite două criterii, şi anume nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc, iar ceea se închide nu se desfiinţează, ci intră în conservare.
Potrivit deputatului PSD de Valcea, Ovidiu Popa, nicio unitate de producţie de energie pe bază de lignit sau huilă nu va fi închisă până când nu se pun în funcţiune unităţi de producţie echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.
De asemenea, toate unităţile pe bază de lignit şi huilă care vor fi închise vor fi conservate şi vor face parte din rezerva de capacitate a sistemului energetic din România, putând fi redeschise în caz de necesitate.
„PSD susţine categoric toate politicile de reducere a poluării şi de tranziţie către o economie decarbonificată, care trebuie să constituie un obiectiv major pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. În acelaşi timp, PSD consideră că, în contextul crizei energetice, România trebuie să utilizeze toate capacităţile de producţie de energie pentru protejarea populaţiei şi a economiei naţionale, la fel cum se întâmplă în multe state europene”, mai precizeaza deputatul Ovidiu Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe