Consiliul local a aprobat cererea de finanţare pentru investiţia „Extindere reţele inteligente de distribuţie gaze naturale în oraşul Călimăneşti”

marți, 19 iulie 2022

 

Prin Hotărârea nr. 42/2022, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat cererea de finanţare pentru investiţia „Extindere reţele inteligente de distribuţie gaze naturale în oraşul Călimăneşti, jud. Vâlcea şi înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Bujoreni”, la valoarea totală de 65,1 milioane de lei inclusiv TVA din care 18.759.537 lei inclusiv TVA, pentru lucrările de pe raza oraşului Călimăneşti. Încă din luna aprilie, primarul Florinel Constantinescu a finalizat proiectul „Creşterea eficienţei energetice a sistemului de iluminat public în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea”. Finanțarea nerambursabilă a fost de 11.173.307 lei, din care valoarea contribuției europene (FEADR) - 9.691.133 lei și valoarea contribuției din bugetul naţional - 1.482.173 lei. Prin implementarea acestui proiect, orașul Călimănești are un sistem inteligent de monitorizare, dispecerizare, comandă şi diagnoză, care permite în timp real accesul la parametrii de funcţionare ai reţelei. Astfel, au fost montate: 1835 corpuri de iluminat cu led, 24 puncte de aprindere pentru alimentarea și telegestionarea iluminatului public, un sistem de telegestiune, 348 stâlpi noi de iluminat public și 25 panouri fotovoltaice. În ultimii doi ani, primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, a reabilitat termic 7 blocuri de locuințe. Prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, Primăria Călimănești a depus proiectul „Extindere, reabilitare şi modernizare reţea de apă potabilă şi canalizare în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea”, la valoarea de 36 milioane de lei. În acest mandat, primarul Florinel Constantinescu are în vedere dezvoltarea zonei Seaca. Proiectul constă în aducţiunea de apă geotermală şi amenajarea unui complex de agrement în această zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe