Aniversarea Părintelui Arhim. Veniamin Micle și dublă lansare de carte dedicată Anului omagial al rugăciunii și al sfinților isihaști

joi, 7 iulie 2022

La Mănăstirea Bistrița au avut loc joi, 7 iulie, o serie de manifestări duhovnicești-culturale prilejuite de aniversarea Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle, în cadrul cărora a vut loc lansarea volumelor Bolnița de la Bistrița. Mănăstire isihastă și Rugăciunea, cale spre mântuire.

În debutul manifestărilor, Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum, la finalul căreia a elogiat personalitatea Părintelui Arhimandrit Dr. Veniamin Micle: „Călugăr cărturar și mărturisitor al valorilor credinței și neamului românesc, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle ne încredințează de faptul că Biserica este comunitatea celor care știu că prin rugăciune se împărtășesc de puterea mântuitoare a lui Dumnezeu.

Prezent şi legat prin toate fibrele sufleteşti de Mănăstirea Bistrița, ai cărei cei peste 500 de ani de existență neîntreruptă au însemnat o iradiere spirituală și misionară în întregul spațiu al Olteniei de sub Munte, Părintele Veniamin s-a dedicat cu evlavie, cu multă râvnă şi acrivie cărturărescă, decenii întregi, descoperirii experienţelor duhovnicești ale vieţilor unor monahi și sihaștri cu trăire sfântă care s-au făcut părtași în timpul vieții de daruri alese, în fericita tradiţie a înaintaşilor săi, deopotrivă vrednici monahi, caligrafi și tipografi vestiţi.

Unind rugăciunea și activitatea cărturărească cu experienţa vieţii trăite în Dumnezeu, în chilia așezată între biserica bolniță „Schimbarea la Față” și marginea codrului, pe care a transformat-o în cel mai fertil atelier de lucru, a izbutit să strângă între coperţile cărţilor sale cuvinte prin care a cucerit suflete împietrite ori a pășit cu naturalețe și cu multă nădejde în istoria neamului și a Bisericii, păstrându-și libertatea cuvântului şi a omului ancorat în Adevăr.

Cu chipul luminos și sufletul nobil, ieșit din rădăcina vânjoasă a arborelui său din Maramureșul neaoș, un spațiu înveșmântat de autentice trăiri în care călăuzitoare a fost credința în Dumnezeu, Părintele Veniamin, prin cuvântul său plin de blândețe și înțelepciune, greu de egalat în frumusețe și profunzime, descoperă în viața și slujirea sa darurile lui Dumnezeu și dragostea față de Biserică.

Neobosit în lucrarea de zidire a slovei dumnezeiești în inimile credincioșilor și dornic să înrădăcineze în minte rugăciunea și să așeze în inimă, prin Duhul Sfânt, iubirea lui Dumnezeu, cu o conștiință mereu trează, se arată a fi, prin exemplul vieții sale, împlinitor al cuvântului psalmistului „al Tău sunt eu, mântuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat” (Psalmul CXVIII, 94).

Rafinat și erudit, s-a ridicat la cinstirea ce i se cuvine prin muncă asiduă și  înțelepciune, pe care le-a cultivat în timpul studiilor din Franța și Ierusalim, apoi ca asistent universitar la Institutul Teologic din București și la Institutul Teologic din Sibiu, ori ca profesor la Seminariile Teologice din Curtea de Argeș, Craiova și director al Seminarului Teologic din București.

Participant la numeroase simpozioane și congrese, a descoperit prin comunicările și conferințele susținute valorile spirituale și culturale ale poporului român, atrăgând atenția asupra unor noi teme de cercetare, menite să ofere sens și autenticitate istoriografiei actuale.

Cei 83 de ani de viață ai Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle reprezintă anii în care, cu demnitate și smerenie, a deschis zăgazuri nebănuite și a așezat binele Bisericii întotdeauna mai presus de grija față de propria persoană, încredințat fiind de purtarea de grijă și mila lui Dumnezeu.

Opera Preacuvioșiei Sale, care numără peste 100 de volume de teologie și sute de studii și articole, îl așază în rândul ostenitorilor mistuiți de dorința de a înnoda firul evenimentelor trecute și se adaugă tezaurului scris al neamului românesc, constituind mărturia peste timp a unei experienţe vii a monahului dornic de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Părinte duhovnicesc cu o viaţă interioară intensă, bogată şi profundă, statornic în credință, este apreciat de monahi și ucenici pentru modul în care se dedică slujirii lui Dumnezeu și semenilor, împletind fidelitatea față de Tradiție cu rugăciunea și postirea, dragostea pentru cele sfinte cu privegherea și blândețea cu îndelunga răbdare, jertfa nevoințelor personale cu bucuria dăruirii de sine pentru alții, străduindu-se să aducă rod bogat, iar rodul său să rămână (cf. Ioan XV, 16). A devenit un duhovnic apreciat și căutat, angajându-i pe toții fiii săi duhovnicești în împlinirea poruncilor şi a sfaturilor evanghelice. Povățuirile împărătășite cu multă generozitate îi descoperă discernământul și înțelepciunea de a oferi fiecăruia sfatul cel bun și folositor, dar și disponibilitatea sufletească de a-i purta în rugăciune pe toți fiii săi duhovnicești.

whatsapp_image_2022-07-07_at_22.58.15_5

Prin vasta cultură teologică și aleasa trăire duhovnicească, a devenit reper multor generații de preoți care descoperă în slujirea Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle împlinirea vocației și chipul luminos al unui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos care a înțeles că mântuirea nu poate fi înfăptuită în solitudine ci în comuniune, în împreuna sfătuire pe care a ridicat-o la nivel de artă.

La împlinirea a 83 de ani, rugăm Preamilostivul Dumnezeu să-i dăruiască multă sănătate, bucurii duhovnicești, putere de muncă și ani mulți în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui”.

Manifestările au continuat în Muzeul Mănăstirii Bistrița unde a avut loc lansarea lansarea volumelor Bolnița de la Bistrița. Mănăstire isihastă și Rugăciunea, cale spre mântuire, eveniment ce a propune auditoriului descoperirea spiritualității isihaste din ctitoria boierilor Craiovești, unul dintre cele mai importante spații duhovnicești ale Olteniei de sub Munte, cât și mărturia autentică a unei vieți petrecute în rugăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe