Acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Un vâlcean a vrut să mituiască un doctor cu 400 euro ascunși... într-o icoană!

duminică, 10 iulie 2022

 

Prin sentința penală nr. 481 din 10.05.2022, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2022, Tribunalul București a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul C.G. (din județul Vâlcea) și l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Călimănești, județul Vâlcea ori în cadrul Liceului Tehnologic de Turism din orașul Călimănești, județul Vâlcea. Dispune luarea față de inculpat a măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 400 euro, sumă consemnată de acesta la bancă. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În luna aprilie acest an, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în luna decembrie 2021, inculpatul i-ar fi oferit unui medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” (martor în cauză) o icoană în care s-ar fi aflat suma de 400 euro în legătură cu realizarea de către medic a unor servicii de natură medicală privind o afecțiune a inculpatului. În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe