Sparle si soparle, 09.06.2022

miercuri, 8 iunie 2022
  • Doamna Elena Paula Pavelescu va fi noua directoare a Școlii Populare de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea, în urma unui concurs organizat de Consiliul Județean. Conform prevederilor din Ordonanţa de urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cea mai mare medie, cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 7, iar Elena Paula Pavelescu a obținut nota 9,34. Nu au fost depuse contestaţii, cu privire la modul de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursului, până la termenul-limită, respectiv 31 mai 2022.

 

  • Deși se declară un „inamic” al Alianței pentru Unitatea Românilor, viceprimarul Virgil Pîrvulescu și ceilalți 8 consilieri locali liberali au votat PENTRU la ședința consiliului local de la finele lunii mai, privind atribuirea în Râmnicu Vâlcea a unui spațiu destinat acestui partid. Când este vorba de proiecte de dezvoltare sau modernizare ale orașului, PNL s-a opus mereu, dar acum a votat fără nici un fel de jenă în fața propriilor alegători. „Am considerat că, atâta timp cât este un partid parlamentar n-aş vrea să creadă cumva că noi, cei de la PNL suntem cei care ne opunem ca ei să aibă un spaţiu în care să-şi desfăşoare activităţile. Aceştia au o anumită nişă pentru care atrag voturi, şi este normal, e dreptul dumnealor. Oamenii îşi doresc să fie reprezentaţi de o parte dintre cetăţeni. Toate partidele care solicită spaţii ar trebui să aibă acest drept. Aceştia reprezintă concurenţa şi, dacă suntem mai buni decât ei, trebuie să arătăm oamenilor că într-adevăr aşa este. Ce sens are să stăm într-o zonă de refuz şi să punem beţe în roate?”, a spus numitul Pîrvulescu într-un „interviu” bine plătit dat unui ziar local.

 

  • Consiliul Județean Vâlcea face un anunț important în atenția operatorilor de transport rutier: „În conformitate cu dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, nr. 130/17.12.2021 vă comunicăm că în data de 05.06.2022 a fost publicată în platforma Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - SEAP documentaţia privind delegarea gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate la nivelul judeţului Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe