|marți, iulie 5, 2022
  • Follow Us!

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a, sesiunea iunie 2022– sinteza rezultatelor înregistrate înaintea soluționării contestațiilor 

examen-scoala-bacalaureat-elevi-1

 

Ministerul Educației a publicat astăzi, 23 iunie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele obținute, înaintea soluționarii contestațiilor, de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (14 -16 iunie 2022).

În urma evaluării lucrărilor, proporția candidaților din județul Vâlcea, cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 85,4% (2149 de candidați).

Numărul candidaților cu media generală 10 este 3. Cele 3 medii de 10 au fost obţinute de elevi de la şcolile:

– Şcoala Gimnazială Take Ionescu, Rm. Vâlcea,

– Şcoala Gimnazială Nr.10, Rm. Vâlcea,

– Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Rm. Vâlcea.

Rezultatele înaintea contestaţiilor clasează elevii noștri pe locul 5, la nivel național procentul fiind de 82,3%.

La proba de Limba și literatura română 2295 candidați  au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 12 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 1996 candidați au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 55 candidați au obținut nota 10.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și 24 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Rezultatele finale vor fi anunțate joi, 30 iunie 2022.

Nu au existat situații de elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă, în județul Vâlcea.

 

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

 

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Leave a Response