Primarul municipiului reşedinţă, Mircia Gutău, caută soluţii legale de la populaţie pentru a ajuta familiile din blocul a cărui mansardă a ars la sfârşitul lunii aprilie, după ce magistraţii vâlceni au respins solicitarea de a autoriza administraţia locală să demoleze ceea ce a mai rămas în urma incendiului şi să construiască un acoperiş nou, relatează Agerpres.

Edilul-şef al Râmnicului a precizat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că legal mansarda nu mai poate fi reconstruită, însă e nevoie ca locatarilor de la celelalte etaje să li se asigure protecţie împotriva intemperiilor, mai multe familii din imobil anunţând deja că le plouă în casă.

„Noi, Primăria, trebuie să respectăm legea şi nu putem construi mansarda din nou. Am prezentat situaţia în Consiliul Local şi ceea ce am putut obţine deocamdată este să se demoleze ceea ce a mai rămas de la mansardă şi să facem un acoperiş în două ape ca să protejăm celelalte 80 de familii. Pentru asta, juriştii m-au sfătuit să acţionez pentru a obţine o hotărâre a instanţei, însă instanţa a respins solicitarea noastră. Este o hotărâre preşedinţială şi vom face recurs, dar aştept orice propunere de la vâlceni, de la oricine se pricepe în acest domeniu. Aştept o gândire şi sper într-o gândire raţională a instanţei în recurs pentru că, încă o dată spun, eu nu acuz instanţa sub nicio formă pentru că trebuie respectat şi dreptul de proprietate, dar dacă eşti pus să alegi între a proteja 11 familii şi a nenoroci 80 de apartamente în care mai sunt încă 240 de persoane ce alegi? Nu e o decizie uşoară, dar trebuie totuşi să ne gândim şi la viaţa oamenilor. Ferească Dumnezeu de vânt puternic. A plouat acum trei zile şi, efectiv, oamenii mi-au trimis poze, ploua în apartamentele lor exact cum plouă pe stradă”, a declarat primarul Râmnicului.

Gutău a menţionat că o parte din locatarii apartamentelor de la mansarda arsă nu sunt de acord cu demolarea acesteia decât dacă vor fi despăgubiţi de municipalitate, care însă legal nu poate să intervină în această situaţie, complicată şi din cauza faptului că cele 11 familii afectate de incendiu nu au acte de proprietate pentru apartamente întrucât firma care le-a construit este în faliment.

„Este adevărat că acele 11 familii au muncit din greu şi au dat avans pentru acele apartamente. Ele, conform legii ar trebui să se îndrepte împotriva firmei care a construit mansarda. Este adevărat că firma respectivă, din cât se ştie acum, nu prea are ce să le dea, dar este un risc pe care ei şi l-au asumat. Şi cum să fac eu acum cu celelalte 80 de familii? Ce vină au ele să îşi distrugă acum toată averea de-o viaţă? (…) Suntem puşi într-o situaţie din care efectiv nu ştiu cum să ieşim. La instanţă s-au prezentat şi cei doi proprietari cu apartamentele care nu fost avariate şi care au spus că ei nu vor să fie demolaţi decât dacă noi îi despăgubim. Primăria nu are însă nicio calitate să îi despăgubească. Eu fac toate aceste demersuri din dorinţa de a-i ajuta pe oameni, dar acest ajutor nu poate fi făcut decât într-un temei legal”, a mai spus edilul şef al municipiului reşedinţă.

Pe 26 aprilie, mansarda unui bloc din cartierul Ostroveni a fost cuprinsă de flăcări, nouă dintre apartamente fiind distruse aproape în întregime, iar alte două au avut probleme doar la nivelul acoperişului. Din cele 11 familii care au fost afectate de incendiu, cinci au solicitat ajutorul primăriei pentru a găsi o locuinţă temporară, iar printr-o hotărâre a Consiliului Local încă de luna trecută li se asigură decontarea chiriei timp de un an, în limita a 200 de euro pe lună. Celelalte familii fie au avut alte locuinţe în oraş, fie au ales să stea la rude.