Italienii de la Astaldi au fost desemnați câștigători pentru construcția secțiunii 3 din autostrada Sibiu-Pitești

duminică, 15 mai 2022

 

La data de 12 mai 2022, CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 din Autostrada Sibiu-Pitești, cea mai scumpă licitație pentru o autostradă lansată vreodată în România. Discutăm de un tronson de 37,4 km între Cornetu și Tigveni și care va costa peste 1 miliard de euro. Oferta câștigătoare vine de la asocierea italo-română Webuild SPA (Astaldi) – Tancrad (Italia – România), cu o ofertă de 5,323 miliarde de lei (fără TVA). Contractul va fi semnat dacă nu vor exista contestații. Termenul de proiectare este de 12 luni, iar termenul de execuție este de 45 de luni.

Principalele lucrări ale acestei secțiuni sunt: 95 de poduri și pasaje; tunelul Poiana cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/galerie; nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni; ecoduct în zona localității Călinești. De-a lungul traseului, între km 60+021 - km 61+721 (km 55+135 - km 56+835 conform SF 2008), se regăsește Tunelul Poiana cu o lungime de 1,7 km. Lățimea tunelurilor este proiectată cu o parte carosabilă de 8.5 m lătime pentru tuneluri cu două benzi, constând într-o bandă rapidă de 3.5 m + 0.5 m, o bandă lentă de 3.5 + 1.0 m și trotuare. Tunelul va fi cu două galerii, câte o galerie pe sens, cu două benzi de 7 metri. Pentru tunelul Poiana vor fi prevăzute 3 galerii de legătură între sensuri și o galerie ce permite accesul auto.

Lotul de autostradă va trece peste diverse văi și râuri pe nu mai puțin de 48 de poduri, iar peste autostradă de-a lungul ei vor fi construite 6 pasaje. Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe