Amenajarea terasei în stil scandinav: 5 idei practice

miercuri, 18 mai 2022

Sursă foto: Vivre

Stilul scandinav în amenajările exterioare reprezintă cea mai bună alegere pentru cei care vor să se relaxeze și să obțină liniște interioară. Acesta este caracterizat de simplitate, confort și funcționalitate, ceea ce oferă o senzație de armonie și stare de bine. Iată cum poți amenaja o terasă în stil scandinav, pentru a beneficia de momente de tihnă la tine acasă.

Sfaturi pentru amenajarea unei terase în stil scandinav

O amenajare în stil scandinav are rolul de a neutraliza agitația și aglomerația vieții de zi cu zi. Aranjează terasa într-o manieră nordică, pentru a crea o atmosferă primitoare și relaxantă. Alege obiecte care amintesc de natură, în culori neutre, practice și cu un design minimalist. 

În plus, atât grija față de resurse, cât și iluminarea sunt foarte importante în stilul scandinav. Îmbină-le pe amândouă și achiziționează lămpi solare pentru grădină și terasă, cu lumină caldă și plăcută. De asemenea, ține cont de următoarele sfaturi.

  1. Alege mobilier din materiale naturale

Un spațiu amenajat într-un stil nordic ar trebui să aibă mobilier din materiale naturale, precum lemn, ratan, piele și sticlă. Scaunele și fotoliile de pe terasă pot fi decorate cu textile din lână sau din pânză. O pernă confortabilă sau o pătură călduroasă pot oferi confortul de care ai nevoie. 

Alege mobilier simplu și frumos, cu linii plane și cu colțuri rotunjite. Nu încărca terasa cu prea multe obiecte. Limitează-te la ce este strict necesar și are rol funcțional. În acest fel, poți reuși să induci o stare de relaxare și de armonie interioară. 

3. Pune accent pe lumina naturală și artificială

În amenajările scandinave contează extrem de mult iluminarea. Dacă terasa este închisă, asigură-te că pătrunde suficientă lumină naturală. De asemenea, în orice tip de spațiu poți adăuga mai multe corpuri de iluminat, precum lămpi solare, stâlpi, aplice și ghirlande luminoase. 

Lumina ar trebui să fie caldă, pentru a oferi o senzație de calm și de relaxare profundă. În plus, terasele aranjate în stil nordic pun accentul pe corpuri de iluminat speciale, cu design deosebit. Acestea pot avea mai multe componente din ratan sau răchită, elemente din lemn, metal sau sticlă. 

4. Adoptă o paletă cromatică neutră

Culorile întâlnite cel mai des în stilul nordic sunt cele deschise, neutre. Acestea reflectă lumina și sugerează o stare de liniște. Albul oferă senzația unui spațiu aerisit, imaculat și are un caracter versatil. De asemenea, pot fi folosite nuanțe luminoase de gri, crem și maro sau accente de albastru și verde.

5. Adaugă detalii metalice

Detaliile metalice, precum cele din cupru, oțel și alamă, alături de accentele mai închise la culoare oferă contrast. Astfel, pot fi puse în evidență anumite zone din amenajare. Totodată, ai grijă ca elementele alese să fie funcționale și simple, iar aranjamentul ales de tine să inducă o stare de relaxare și armonie.

6. Decorează cu plante

Plantele pot însufleți o terasă în stil scandinav. Pot fi folosite unele cu frunze mari plantate în ghivece sau vaze cu flori proaspete. Astfel, conexiunea cu natura poate fi mai puternică și starea de bine poate fi resimțită mai repede. Mai mult, poți adăuga obiecte de artă, care să reprezinte punctul central al amenajării.

Bucură-te de un moment de răgaz binemeritat pe terasa în stil scandinav și savurează fiecare secundă de pace interioară și de relaxare profundă. Alege mobilier și elemente naturale, minimaliste și practice, dar care să-ți ofere confort și să aibă un aspect plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe