Primul proiect finanțat prin Programul PNRR în județul Vâlcea: Finanțarea totală este în valoare de peste 2,9 milioane euro

luni, 4 aprilie 2022

 

Comunicat de presă

Primul proiect de amploare finanțat prin Programul PNRR  ajunge în județul Vâlcea.

Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea va monitoriza implementarea primului Proiect Național de Redresare și Reziliență în 28 de unități de învățământ din județ. Acestea vor beneficia de finanțare în cadrul PNRAS, vor încheia contracte, iar în următorii 3 ani vor derula activități pentru atingerea obiectivelor propuse.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi între 70 000 de euro și 189 000 de euro următoarelor școli:

Școala GimnazialĂ Colonie Rm.VÂlcea;
Școala Gimnazială sat Muereasca de Sus;
Școala Gimnazială Stoenești;
Școala Gimnazială Stoilești;
Școala Gimnazială Lungești;
Școala Gimnazială Nr. 5 Rm. Vâlcea;
Școala Gimnazială comuna Dăești;
Școala Gimnazială Nr. 1 Drăgoești;
Școala Gimnazială Orlești;
Școala Gimnazială, sat Măgura, comuna Mihăești;
Școala Gimnazială Waldorf;
Școala Gimnazială Sat Mologești;
Școala Gimnazială "Grigore Mihăescu ", Vlădești;
Școala Gimnazială Sat Mădulari, comuna Cernișoara;
Școala Gimnazială Costea Marinoiu Ocnele Mari;
Școala Gimnazială, comuna Frâncești;
Liceul Gheorghe Surdu, oraș Brezoi;
Școala Gimnazială Ionești;
Liceul Tehn. Căpitan N.  Pleșoianu - Școala Gimnazială Spiru Haret;
Liceul Teoretic Comuna Grădiștea;
Școala Gimnazială General David Praporgescu, Câineni;
Școala Gimnazială Luca Solomon, Vaideeni;
Școala Gimnazială Valea Mare, Băbeni;
Școala Gimnazială sat Ulmetu, comuna Copăceni;
Școala Gimnazială Lăcusteni;
Școala Gimnazială Gura Văii Bujoreni, 106 elevi;
Scoala Gimnaziala Ion C Constantinescu Roesti;
Școala Gimnazială Ghioroiu.

 

Finanțarea totală pentru județul Valcea este  în valoare de peste 2,9 mil. euro.

Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abadon școlar și înregistrarea acestora în SIIIR, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.

Scopul principal al proiectului îl reprezintă prevenirea abandonului și reducerea părăsirii timpurii a școlii și, implicit, creșterea ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior — gimnazial la învățământul secundar superior — liceu sau învățământ profesional și tehnic.

În cadrul  proiectului se vor desfașura activități de tip after school, dotare școli cu echipamente IT, organizarea de activități extracurriculare: patticipare tabere, excursii, etc. de care vor beneficia un număr de 1787 de copii.

Biroul de informare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe