Inginerul Mircea Vlăduţu face cornuleţe într-o fabrică din satul Colteşti, judeţul Vâlcea, cu afaceri de 19,1 milioane de lei. „Avem 100 de angajaţi şi vindem în marile reţele de magazine.“

duminică, 3 aprilie 2022

Compania Panitrans, care ope­rea­ză o fabrică de pişcoturi şi cor­nuleţe în satul Colteşti (comuna Alunu, judeţul Vâlcea), a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 19,1 milioane de lei, în creştere cu 8% faţă de anul anterior, potrivit da­telor publice - informeaza zf.ro

„Fabrica din Colteşti, comuna Alunu, se întinde pe 1.500 de metri pă­traţi şi avem 100 de angajaţi. Putem produce între 150 şi 170 de tone de produse lunar dar nu am mers niciodată la capacitate maximă. Producem pişcoturi de casă şi cornu­leţe cu caise şi vişine“, a spus pentru Mircea Vlăduţu, 55 de ani, pro­prietarul fabricii din judeţul Vâlcea.

Antreprenorul a pariat pe cornu­leţe, o nişă mai puţin aglomerată faţă de nişa napolitanelor, biscuiţilor sau covrigeilor, pe care activează mai multe corporaţii cu capital străin.

El a pus bazele fabricii în 2005 şi a investit circa 1,5 milioane de euro în dezvoltarea unităţii de producţie. „Am dezvoltat fabrica cu credite în special, mai puţin fonduri europene. Avem două linii de producţie. Vom mai pune un utilaj în funcţiune. Anul trecut am avut vânzări în creştere, să vedem cum va fi acest an. Vindem produsele în Metro, Cora, Penny (sub brandul lor) dar vindem produse şi sub brandul nostru Panitrans“, a spus antreprenorul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe