Eugen Neata, deputat PSD: Ziua veteranilor de război

vineri, 29 aprilie 2022
Ziua veteranilor de război.
Astăzi am participat la festivitatea anuală închinată veteranilor de război ai României. Mai sunt printre noi foarte puțini dintre participanții la ultimul război mondial. I-am pierdut pe toți supraviețuitorii Marelui Război de reîntregire națională. Avem însă un număr important de veterani ai războaielor de apărare purtate departe de țară, în ultimii douăzeci de ani. Războiul nu mai este atât de îndepărtat cum am fost obișnuiți să gândim noi cei din generațiile de după marile confruntări mondiale. Mai mult, de câteva luni de zile, războiul se întâmplă foarte aproape de țara noastră, ceea ce ne îndeamnă să ne gândim cu mare îngrijorare la violența și la consecințele lui asupra oamenilor, în general, și asupra celor apropiați, în mod special.
Am făcut parte la rândul meu din structura Ministerului Afacerilor Interne fiind angajat de-a lungul întregii mele cariere în aplicarea legii și păstrarea ordinii publice și în apărarea libertății și a siguranței cetățenilor români. Lupta internă nu este una episodică, cum sunt marile confruntări militare. Este una continuă, de uzură. Produce siguranță socială și lasă în urmă generații de veterani la care îmi place să mă gândesc când și când cu multă plăcere și recunoștință. Astăzi i-am evocat însă pe veteranii care au contribuit la apărarea țării de dușmani străini de limba și de cultura noastră. Și au făcut-o cu mult succes, contribuind la eliminarea atârnării de imperiile regionale, la reîntregirea teritorială și la participarea noastră la una dintre cele mai puternice alianțe militare din istoria omenirii. Suntem mai mulți, mai buni și mai puternici și datorită oamenilor pe care îi numim veterani. Ei reprezintă în viața noastră de zi cu zi pe toți acei eroi care au căzut în luptă timp de două mii de ani pentru libertatea noastră, a tuturor.
Eugen Neata, deputat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe