De 23 de ani, cuplurile de râmniceni care împlinesc 50 de ani de căsnicie sunt sărbătorite de Primăria municipiului

marți, 29 martie 2022

 

Începute în anul 1999, ceremoniile ”Nunta de Aur” în cadrul cărora sunt premiate cuplurile de râmniceni care împlinesc 50 de ani de căsnicie reprezintă una dintre cele mai longevive tradiţii de la nivelul Primăriei municipiului. Înscrierea se face în urma unei proceduri extrem de simple, prin depunerea unei cereri la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din str. Regina Maria nr. 5 (fostul sediu al BNR) însoţită de acte doveditoare ale identităţii şi domiciliului din Râmnic al celor doi soţi, precum şi ale mariajului în care se află de o jumătate de veac; în urma înregistrării, cuplurile vor fi programate pentru proxima ceremonie ”Nunta de Aur” care, de regulă, se organizează în apropierea unui moment festiv mai important: sărbătorile Pascale sau cele ale Crăciunului, Ziua Imnului Naţional – 29 iulie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie etc. De la debutul acţiunii şi până în prezent, 1382 de cupluri au fost aniversate de Municipalitatea Râmnicului, primind o Diplomă de Fidelitate şi tichete valorice a căror valoare actuală a ajuns la 600 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe