Primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu, a demarat lucrările de reabilitare a drumului DC 15, pe raza satului Rădăcinești

luni, 28 februarie 2022

 

Încă din luna ianuarie, primarul localităţii Berislăveşti, Nicolae Popescu, a demarat reabilitarea a 4 km din drumul DC 15 pe raza satului Rădăcinești. La începutul acestui an, Primăria comunei Berislăveşti a alocat fonduri din bugetul local pentru amenajarea unui modern teren de sport sintetic. „Acesta se va construi lângă şcoala din localitate şi va fi dotat cu instalaţie de nocturnă. Acesta va avea la bază o placă de beton pentru a preveni denivelările, completată cu granule de cauciuc şi un strat de nisip cuarţos aflat sub gazonul sintetic pentru a asigura ergonomie copiilor care vor face orele de sport pe acest teren. Mă bucur că vom reuşi să facem o astfel de investiţie, va fi un teren de sport care să satisfacă nevoile activităţilor sportive în cadrul orelor de sport pentru copii. Menţionez că acest teren de sport va fi unul dintre cele mai frumoase de acest fel din judeţ”, a precizat primarul Nicolae Popescu. Prin Hotărârea nr. 74/2021, Consiliul Local al comunei Berislăveşti a aprobat construirea unui teren de sport cu gazon sintetic în comuna Berislăvești pe imobilele aflate în satul Stoeneşti, punct Lot şcoală. În toamna anului trecut, primarul comunei Berislăveşti, Nicolae Popescu, a depus prin programul național de investiții Anghel Saligny un proiect pentru înființarea sistemului de canalizare pe o distanță de 15 kilometri: „Comuna Berislăvești are și sate foarte înate , de aceea am avut mereu o problemă datorită cotelor de nivel. Cu toate acestea, oamenii au nevoie totuși, de canalizare. Având alimentare cu apă, automat e nevoie și de canalizare. De aceea, am lucrat la un studiu de fezabilitate care să se preteze acestei comune”. Încă din vara anului trecut, primarul Nicolae Popescu a finalizat lucrările la grădiniţa cu program prelungit din comuna Berislăveşti: „Locaţia are trei grupe cu câte 20 de copii fiecare. Noua construcţie va fi disponibilă din toamna anului acesta, atât pentru copiii din localitate, cât şi pentru cei din zonele învecinate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe