În primăvara acestui an, primarul din Stoenești, Gheorghe Dumbravă, va finaliza lucrările la cei 22 km sistem de canalizare

marți, 1 februarie 2022

 

Cel mai probabil, în primăvara acestui an, primarul din Stoenești, Gheorghe Dumbravă, va finaliza lucrările la cei 22 km sistem de canalizare: „Proiectul de canalizare pe care l-am avut prin PNDL pentru cei 22 de kilometri de reţea este executat în procent de 95%. Prin proiectul pe care l-am avut pentru apă şi canalizare şi înfiinţarea sursei noastre proprii de apă aveam obligativitatea prin contract să legăm reţeaua de canalizarea de la staţia de epurare din Buneşti. În acest moment aşa funcţionează, dar numai pentru cele cinci sate din fosta comună Cacova, urmând ca, atunci când sunt gata cu depunerea ultimei tranşei de bani, să deschidem staţia noastră de epurare. Staţia noastră de epurare face faţă pentru 5000 de locuitori, asta în timp ce în localitate sunt peste 3000 de locuitori”. În luna octombrie 2021, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a aprobat cererea de finanțare si devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții „Asfaltare drumuri sătești în lungime totală de 11,1 km în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea”, în vederea finanțării prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. În vara anului trecut, primarul Gheorghe Dumbravă a pus în funcţiune întreg sistemul de distribuţie a apei potabile pentru cele 13 sate, reuşindu-se astfel branşarea la sursa proprie de apă a localităţii, care provine de la Mănăstirea Jgheaburi. Proiectul a fost un vis împlinit al primarului Gheorghe Dumbravă. Mai mult, pentru a oferi tarife mai mici locuitorilor, administrarea sistemului de apă şi canalizare se va face de societatea înfiinţată pentru mentenanţa şi tarifarea serviciului, subordonată Consiliului Local, creându-se astfel şi câteva locuri de muncă în localitate. Potrivit primarului Gheorghe Dumbravă, drumul din satul Bârlogu care face legătura cu Băile Govora este aproape finalizat, urmând a se turna covorul asfaltic, iar la sursa de apă sunt mai multe lucrări care să reabiliteze calamitățile. În luna iulie 2021, Consiliul Local al comunei Stoeneşti și-a dat acordul pentru construirea unui monument al eroilor în satul Dobriceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe