|marți, iulie 5, 2022
  • Follow Us!

În acest an, primarul orașului Băbeni, Ştefan Bogdan, dispune de un buget local estimat la valoarea de 32,6 milioane de lei 

stefan bogdan babeni

 

În 2022, primarul din Băbeni, Ştefan Bogdan, dispune de un buget local estimat la valoarea de peste 32,6 milioane de lei. Pe de altă parte, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat la finele anului trecut proiectul tehnic de execuție și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Reabilitare pod Bonciu peste canalul Braia pe strada Bonciu, orașul Băbeni, jud. Vâlcea”. Tot la finalul anului trecut, primarul orașului Băbeni, Ştefan Bogdan, a primit confirmarea finanțării proiectului depus la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Proiectul are o valoare de 1,7 milioane de euro pentru patru instituții din oraș. Se vor monta panouri fotovoltaice pe casa de cultură, liceu, școala din Valea Mare și pe primărie. Primarul Ştefan Bogdan a depus pentru accesarea fondurilor prin programul guvernamental „Anghel Saligny” privind asfaltarea 59 de străzi şi amenajarea unei centuri ocolitoare pentru fluidizarea traficului: „Un proiect pe care l-am depus prevede asfaltarea străzilor, însumând peste 15 kilometri de drumuri, reprezentând 59 de străzi”. Primarul Ştefan Bogdan declară că are în plan amenajarea centrului civic cu bani din bugetul local, iar cu bani atraşi prin Administraţia Fondului pentru Mediu se vor face lucrări de termoizolare a primăriei, liceului şi casei de cultură. Proiectul prioritar pentru primarul Ştefan Bogdan este extinderea reţelei de gaze în oraşul Băbeni, un proiect comun, în care au fost prinse, prin realizarea unui parteneriat, şi localităţile Frânceşti şi Păuşeşti Otăsău: „Suntem în colaborare cu Primăria Frânceşti şi Primăria Păuşeşti Otăsău, sunt şanse mari să realizăm acest proiect. Noi avem 800 de familii care vor beneficia de extinderi de gaze, dar în proiect una dintre condiţii era să fie 1000 de angajamente de branşare”.

Leave a Response