Altădată, o întreprindere de renume, compania FORCONCID a ajuns azi aproape de... „decesul” economic

luni, 14 februarie 2022

 

Potrivit situaţiilor comunicate de Ministerul Finanţelor Publice, SC Forconcid SA (aflată în faliment) a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 23.000 lei, venituri totale de circa 3,3 milioane de lei şi un profit de 973.000 lei. La data de 31 decembrie 2020, SC Forconcid SA avea datorii de 6,5 milioane de lei, un capital social subscris vărsat de 635.000 lei, nici un salariat, iar tipul de activitate, conform clasificării CAEN, era „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Spre comparație, SC Forconcid SA a realizat în anul 2019 afaceri de 252.000 lei, venituri totale de 2,8 milioane de lei şi un profit de 686.000 lei.

În rumă cu 4 ani, Tribunalul Vâlcea decis în Dosarul nr. 305/90/2018 să admită cererea formulată de debitorul SC Forconcid SA pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, instanţa a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi a numit administrator judiciar pe SP Vizal Consulting IPURL, care îndeplinește atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. În temeiul art. 99 din lege, Tribunalul Vâlcea a mai dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 100 din lege. S-a mai decis comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 66 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014, califică drept declaraţii de creanţă cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de SC Elm Arca SA, Primăria comunei Milcoiu, SC Cosmin şi Irina SRL şi SC Vilforest SRL.

În anul 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis ca SC Forconcid SA să solicite oficiului registrului comerțului numirea unui expert autorizat independent în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare în aceiași termeni de referință ca ai evaluării realizate de expertul autorizat independent Ion Stroescu care să dispună măsurile necesare astfel încât acționarii îndreptățiți să fie informați cu privire la noul preț sau acțiune determinat de expertul autorizat independent și să efectueze regularizările necesare cu acționarii care au încasat contravaloarea acțiunilor deținute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe