Sorin Vasilache: Consiliul local a decis implementarea proiectului „Modernizare pod și străzi de interes local în oraşul Băile Olăneşti”

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

 

În cursul anului trecut, Consiliul local al oraşului Băile Olăneşti a decis implementarea proiectului „Modernizare pod și străzi de interes local în oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea”, finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, la valoarea de 18,3 milioane de lei. La finele anului trecut,  primarul orașului Olănești, Sorin Vasilache, a depus un proiect care prevede asfaltarea drumurilor de interes local, cu finanțare de la CNI: „În proiect este prins şi drumul de legătură cu localitatea Muereasca pe o lungime de 2 kilometri, strada Comanca pe o lungime de 1,9 kilometri şi construirea unui pod care traversează pârâul Olăneşti. Şi zona de la Izvorul 24 până la intersecţia cu drumul judeţean 656 se va asfalta, se vor amenaja rigolele şi traversările şi podeţele spre proprietăţi”. La Olăneşti, administraţia locală atrage fonduri pentru continuarea eficientizării iluminatului public stradal. Valoarea proiectului este de 100.000 lei, prin intermediul căruia se vor înlocui 400 de lămpi şi se vor moderniza punctele de alimentare cu energie. Cel mai probabil, anul acesta, primarul Sorin Vasilache va realiza investiția „Modernizare, refacere strada Cartierul Nou și strada Păsărelelor din oraşul Băile Olănești”. În 2021, primarul Sorin Vasilache a depus un proiect privind creșterea producției de energie în Olănești din resurse regenerabile, mai puțin exploatate - realizarea si modernizarea capacității de producție a energiei termice pe bază de energie geotermală, cu finanțare din fonduri europene, având o valoare de 7 milioane euro. Proiectul cuprinde ca și lucrări, executarea unui foraj apă geotermală de mare adâncime în zona Olănești Nord, în vederea asigurării energiei termice pentru instituțiile publice și asigurarea apei geotermale pentru piscinele orașului. Pentru obținerea finantării, o condiție obligatorie o constituia obținerea licenței de dare in administrare pentru explorare - apă minerală terapeutică și apă geotermală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe