|sâmbătă, iunie 25, 2022
  • Follow Us!

ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A CL RÂMNICU VÂLCEA ÎN DATA DE 31.01.2022 

f_350_200_16777215_00_images_banner4_primaria-ramnicu-valcea-2019

Print

 

DISPOZIŢIA NR. 165 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr.5/2020, prelungită prin Hotărâri ale Guvernului, ultima fiind hotărârea nr. 34/2022;

În temeiul prevederilor art.133, alin.(1) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 31.01.2022, ora 10.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Sala Lahovari din Calea lui Traian nr.138 B.
(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local și cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:
– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
– tuturor membrilor Consiliului Local;
– Filarmonicii Ion Dumitrescu.

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI NR. 165 DIN DATA DE 25.01.2022

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 31.01.2022:

1.Proiect de hotărâre privind prelungirea aplicării, până la data de 30 iunie 2022 inclusiv, a procedurii de anulare a accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare principale, restante la 31.03.2020 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public pe străzile din zona centrală a municipiului” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării Devizului General Total și a Devizului General – Buget Local pentru obiectivul de investiții ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, jud. Vâlcea, mun. Rm. Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr. 111 A” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.

4. Proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor de salubrizare stradală, a tarifelor pentru lucrări de întreținere spații verzi și a tarifelor pentru lucrări reparații și/sau mentenanță – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.

5. Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației imobilului – construcție ”Liceul Tehnologic Henri Coandă – clădire stație benzină – depozit” și trecerea acestuia din domeniul public în domeniul privat al municipiului, în vederea obținerii autorizației de desființare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3, nr.4 și nr.5.

6. Proiect de hotărâre privind transmiterea fără plată în proprietatea Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel a terenului în suprafață de 860 m.p., înscris în Cartea Funciară nr. 54840 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.5.

7. Proiect de hotărâre privind concesionarea directă a unui teren aflat în domeniul privat al municipiului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.

8. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat al municipiului și concesionarea directă a acestuia – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.

9. Proiect de hotărâre privind atribuirea unui spațiu Partidului Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE – Filiala Județeană Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.

10. Proiect de hotărâre privind atribuirea unui spațiu Partidului Ecologist Român – Filiala Județeană Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Construire clădire P+1E cu funcțiunea magazin – retail, amenajări incintă cu spații verzi plantate, alei carosabile și pietonale, împrejmuire teren, amplasare semnale publicitare, branșare la utilități, amplasare post trafo, amenajare accese auto și pietonale, demolare construcții existente, amplasată în Mun. Rm. Vâlcea, str. Decebal nr.9”, inițiator Lidl România SCS – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Construire clădiri de locuit, desființare construcții C1+C2, împrejmuire și alipire terenuri – strada Ostroveni nr. 74-82, mun. Rm. Vâlcea”, inițiator SC Cuore Nero SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Parcelare teren Schitu Troianu nr. 14D, mun. Rm. Vâlcea”, inițiator SC Trans -Autoro SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”PUZ și RLU – Amenajare Park Retail, realizare accese din bulevardul Dem Rădulescu, bulevard Dem Rădulescu nr. 2-14, mun. Rm. Vâlcea”, inițator SC Annabella SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism PUZ și RLU – Construire spații multifuncționale (locuință birouri și spații comerciale) pe strada Rapsodiei nr. 6A, Râmnicu Vâlcea, inițiator Nastalin-Dumitru Liviu și Nastalin-Dumitru Elena – Mihaela – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

16. Proiect de hotărâre aprobarea documentației de urbanism PUZ și RLU – Lotizare terenuri pentru Amenajare teren și străzi de acces – Cartier rezidențial Calea lui Traian – punct Cetățuia, mun. Rm. Vâlcea, inițiator Nițulescu Florian și Nițulescu Nina, inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.

17. Proiect de hotărâre privind transferul finanțării Căminului pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea de pe sursa de finanțare G ”Venituri proprii și subvenții”, pe sursa de finanțare A ”Integral de la buget” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.

18. Proiect de hotărâre privind actualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.

19. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu 01.02.2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

20. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

21. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de asistență Socială Rm. Vâlcea, conform Anexei nr. VIII la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu 01.02.2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

22. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Sport Club Municipal Rm. Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

23. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Direcției Administrării Domeniului Public începând cu data de 01.02.2022- inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

24. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.

25. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Piețe Prest S.A. – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.

26. Proiect de hotărâre privind convocarea Adunării Generale a Acționarilor la Societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea SA – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.

27. Proiect de hotărâre privind acordarea post – mortem a Titlului de ”Cetățean de Onoare” slt. (p.m.) Aurel Remus Brînzan – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.

28. Proiect de hotărâre cu privire la exprimarea acordului de principiu privind asocierea Municipiului Râmnicu Vâlcea cu alte unități administrativ-teritoriale în vederea promovării și dezvoltării turismului în zona urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea, a Orașului Brezoi și în zona stațiunilor turistice – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.

29. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant din partea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în Consiliul de Administrație al Centrului Național de Excelență Rm. Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.

30. Prezentarea plângerii prealabile formulată de Phoenix Media SRL, înregistrată la Primăria municipiului Rm. Vâlcea sub nr. 1684 din 14.01.2022.

31. Prezentarea adresei Arhiepiscopiei Râmnicului, înregistrată la Primăria municipiului Rm. Vâlcea sub nr. 757 din 10.01.2022.

32. Prezentarea adresei Arhiepiscopiei Râmnicului, înregistrată la Primăria municipiului Rm. Vâlcea sub nr. 758 din 10.01.2022.

33. Întrebări, interpelări și informări.

One Response to ȘEDINȚĂ ORDINARĂ A CL RÂMNICU VÂLCEA ÎN DATA DE 31.01.2022

  1. Laurian C

    Bine , bine. Dar nu v-ati gindit ca , virgilica cu aia mica , studiile la bariera si cu mintea in vacant dar minte bine , va dormi prost in noaptea premergatoare si se va trezi si mai prost? Pentru ca vorba romaneasca chiar ciineasca spune ca : “prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” . Iar virgilica este o frumusete de fudul.
    Feresca Cel de Sus cind va trebui sa justifice bogatia acumulata fara documente.
    Neica! Sef de celula la “beciul domnesc” va fi. Asta este rasplata pentru prostii plini de ei. De prostie adicatelea.

     

Leave a Response