Primarul comunei Bărbătești, Constantin Banacu, are în vedere modernizarea drumului către Mănăstirea Pătrunsa

duminică, 23 ianuarie 2022

 

Cel mai probabil, în acest an, primarul din Bărbătești, Constantin Banacu, are în vedere modernizarea drumului către Mănăstirea Pătrunsa şi restul de uliţe rămase neasfaltate: „Este vorba despre aproximativ 3 kilometri de drum care merge pe Valea Otăsăului, până la punctul de urcare. Prin programul Anghel Saligny am depus inclusiv proiectul pe care îl avem în parteneriat cu Consiliul Judeţean pentru amenajarea rigolelor de-a lungul drumului judeţean. Mai avem de schimbat în zona Băltăreţ conducta de apă care în prezent este de fier şi, de ce nu, proiectul de branşare a localităţii la conducta de gaze naturale”. Consiliul Local al comunei Bărbătesti, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.10.2021, a aprobat devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții „Asfaltare drumuri de interes local în comuna Bărbătești”, în vederea finanțării în cadrul programului național de investiții „Anghel Saligny”, la valoarea de 8,7 milioane de lei. În acest mandat, primarul Constantin Banacu va implementa proiectul turistic „Valea Otăsăului”: „Este vorba de amenajarea unui sat de vacanță la poalele muntelui care să includă mai multe case de vacanță, un parc de aventură și o tabără de rulote. Zona se pretează la acest tip de turism montan și deja există și investitori privați care sunt interesați de a dezvolta aici afaceri. Vorbim de pensiuni și păstrăvării. Bărbăteștiul este o localitate care deja face pași în zona turismului, fiind așezați în zona Olteniei de sub Munte”. Anul trecut, primarul Constantin Banacu a lucrat la extinderea canalizării în comuna Bărbătești pe o lungime de circa 1,5 kilometri, cu bani din bugetul local: „La CNI avem depus şi proiectul pentru refacerea şi consolidarea unui drumul comunal unde este o alunecare de teren. Sunt supărat, fiindcă la CNI nu se înţelege ce însemnă lucrări pe situaţii de urgenţă, adică nu se intervine rapid”. Cu bani din bugetul local, primarul Banacu reabilitează fostul dispensar, pentru a realiza un nou centru medical performant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe