Primăria Pietrari a depus proiectul „Modernizarea drumurilor DC 151 și DC 153 din Pietrari și Pietrarii de Sus” prin programul „Anghel Saligny”

joi, 13 ianuarie 2022

 

Consiliul Local al comunei Pietrari a aprobat la finele anului trecut cererea de finanțare si devizul general estimativ, pentru obiectivul de investiții „Modernizarea drumurilor clasate DC 151 și DC 153 și a drumurilor publice din interiorul localității în satele Pietrari și Pietrarii de Sus, in comuna Pietrari, județul Vâlcea”, în vederea finanțării prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, la valoarea de 27,5 milioane de lei. În toamna anului trecut, autoritățile locale din Pietrari au demarat lucrările la noul corp de școală, din cadrul școlii gimnaziale, dar și la sala de sport de 102 locuri. Cu aceste noi investiții, infrastructura educațională se modernizează, oferind astfel atât elevilor cât și dascălilor un mediu decent și modern pentru desfășurarea actului de învățământ. Potrivit primarului Nicolae Moraru, în data de 24 august au inceput efectiv lucrările la noua școală gimnazială, iar în data de 2 septembrie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la sala de sport Pietrari. În vara anului trecut, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, a finalizat lucrările de modernizare la piaţa agroalimentară: „Pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat bani din bugetul local. Valoarea investiţiei este de 100.000 euro şi vrem să fie permanentă, cu deschidere zilnică. Localitatea Pietrari se află într-un proces rapid de dezvoltare, iar prezenţa unei pieţe agroalimentare era absolut necesară, pentru a asigura desfăşurarea unui comerţ de produse alimentare proaspete conform exigentelor şi a siguranţei alimentare”. În luna iulie, Consiliul local al comunei Pietrari a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administaţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol, a amplasamentului, așezământ cultural și teren aferent în vederea şi pe perioada realizării de către CNI a obiectivului de investiţii „Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea centrului cultural multifuncţional, sat Pietrari, comuna Pietrari, judeţul Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe