Măsurile anti-COVID care se aplică în județul Valcea

vineri, 7 ianuarie 2022

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, reuniți astăzi, 7 ianuarie 2022, în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat, prin Hotărârea nr. 1, aplicarea măsurilor pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 prevăzute în H.G. nr. 34/06.01.2022 în toate localitățile din județ.

Astfel, potrivit hotărârii adoptate, la nivelul județului,purtarea măștii de protecţie de tip medical sau FFP2 în toate spațiile publice deschise și închise este obligatorie începând de mâine, 8 ianuarie a.c., indiferent de rata de incidență.

Organizarea şi desfăşurarea anumitor activităţi în spaţii închise sau deschise cum sunt: competițiile sportive, cinematografele, spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale, cursurile de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopurile, conferinţele, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, sunt permise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00-22:00 în localitățile cu rată de incidență mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori și până la 30 % din capacitate în localitățile cu rată de incidență mai mare de 1/1.000 de locuitori. Accesul la aceste activități se face în baza certificatului verde (persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2), precum și în baza prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Aceleași reguli se aplică și în cazul activităților cu publicul pentru operatorii economici care administrează săli de sport și/sau fitness, piscine interioare, ștranduri și piscine exterioare, săli de jocuri, locuri de joacă pentru copii, precum și în cazul operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-22:00 activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor (atât în interiorul clădirilor, cât şi la terase) în localitățile cu rată de incidență mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și până la 30% din capacitate în cazul localităților cu rată de incidență mai mare de 3/1.000 de locuitori. Accesul este permis persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Accesul în cadrul centrelor și parcurilor comerciale este permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore. Excepție fac persoanele care se prezintă la centrele de vaccinare organizate în cadrul acestor centre/parcuri comerciale, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare și ieșire din aceste centre.

În cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp este permis accesul tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu condiția asigurării unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi afişarea la intrarea în spaţiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă.

În prezent, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județ sunt 14 localități cu rate de incidență între 1 și 3 cazuri noi de îmbolnăvire la mia de locuitori – Ionești, Diculești, Băile Olănești, Păușești-Otăsău, Șușani, Tomșani, Orlești, Muereasca, Mădulari, Nicolae Bălcescu, Golești, Băile Govora, Sălătrucel și Brezoi, iar în localitatea Voineasa incidența este de peste 3/1.000 de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe