Cei din Vâlcea își decorează ambiental terasele cu fascinantele încălzitoare de exterior de la PEFOC

luni, 10 ianuarie 2022

 

E ușor să sesizăm că inovațiile și evoluția noilor tehnologii au prins viteze amețitoare, mai ales în ultimul deceniu. Din acest punct de vedere, nici domeniul soluțiilor termice nu face excepție! Cei mai mari jucători din industria dispozitivelor alternative de încălzire reușesc să ne propună o serie de dispozitive termice și seminee altfel, din ce în ce mai performante, dar și atente la consumul de combustibil și mediul înconjurător.

Așadar, cu ajutorul șemineelor speciale de exterior care funcționează pe bază de bioethanol, gaz de butelie sau GPL, te poți bucura de momente inedite, respirând aerul curat, indiferent de răcoarea zilelor sau mai ales a serilor petrecute afară, în curtea casei tale sau pe terasa restaurantului preferat.

Cine ar fi crezut că ne vom putea instala un dispozitiv fascinant cu foc adevărat, afară, în confortul propriei noastre grădini, terase sau chiar pe un balcon, la bloc? Prietenii noștri de la PEFOC, cu cele peste două decenii de experiență în industria comercializării și montajului profesional de soluții termice premium, ne surprind din nou cu un concept inedit de încălzitoare de grădină, practice și extrem de spectaculoase, perfecte pentru amenajări exterioare ca-n povești!

Așadar, clienții din Vâlcea și nu numai, au acum la dispoziție cel mai bun incalzitor de terasa propus de meșterii sibieni - dispozitiv termic portabil pentru terasa, curtea sau grădina ta, cu ajutorul căruia vei reuși să-ți încălzesti cu stil, nopțile reci de iarnă, primăvară sau toamnă târzie, petrecute în compania familiei sau alături de prietenii apropiați.

Încălzitoarele de terasă Pefoc funcționează cu alimentare pe bază de propan-butan sau propan pur, la butelie. Este un dispozitiv termic pe gaz pentru exterior, folosit în aer liber, sigur și extrem de estetic, care arde cu flacăra unui foc adevărat. Poate fi folosit acasă sau închiriat în restaurante, terase comerciale, baruri, hoteluri - o soluție mai accesibilă ca și cost și gândită special pentru zona HoReCa, unde poate încălzi rapid spațiile exterioare care deservesc clienții.

Cel mai bun mod de a transforma terasa într-un loc special cu tentă exclusivistă, încălzitoarele de terasă pe gaz au devenit foarte populare în ultimii ani. Ele reușesc să înfrumusețeze spațiul exterior din spatele casei, de pe terasă, din grădină sau foișor, ori terasele și tavernele restaurantelor, încălzind atmosfera serilor reci de afară. Disponibil în forme și dimensiuni diferite, în culori variate și modele elegante, un încălzitor pe gaz este perfect pentru amenajările cu stil.

Tot din aceeași familie de soluții termice și decor pentru afară, fac parte și biosemineele de exterior marca PEFOC. Deși, spre deosebire de încălzitoarele de terasă, acestea nu sunt prevăzute să încălzească, ci mai degrabă să decoreze ambiental, bioșemineele sunt mult mai accesibile din punct de vedere al prețurilor de achiziție. Disponibile pe diferite dimensiuni, forme, culori și stiluri, șemineele decorative cu bioetanol, ard cu flacără adevărată și valorifică estetic, balconul, terasa, grădina sau curtea în serile petrecute în aer liber din jurul casei, pe terasa unui restaurant, în curte sau pe masa de afară.

Așadar, dacă te-am convins de beneficiile șemineelor de exterior și ești hotărât să oferi o șansă acestei soluții unice de încălzire și decor, magazinul online www.pefoc.ro îți stă la dispoziție cu gama completă de încălzitoare de terasă, alături de servicii de consultanță specializată. În plus, beneficiezi de garanție, livrare rapidă și gratuită în maximum 48 de ore de la confirmarea comenzii, la toate dispozitivele termice voluminoase, precum: șeminee pe lemne, șeminee pe gaz sau peleți, sobe rustice sau moderne cu diferite modele de usa soba, coșuri de fum, termoșeminee sau oferta inedită de grătare din ceramică de tip kamado - totul pentru confortul tău termic absolut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe