
Plățile la schema de ajutor pentru industria HORECA vor începe din 14 decembrie. Colegul meu liberal, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, domnul Constantin-Daniel Cadariu, face pași importatanți pentru revitalizarea unuia dintre cele mai afectate domenii în pandemia de Sars- CoV-2, HORECA. Sprijinul constă în 20% din diferența de cifră de afaceri din anul 2020 comparativ cu anul 2019. Au fost depuse peste 10.000 de solicitări în acest sens, fiind admise aproximativ 8.300 de proiecte. Până la acest moment, 8.100 de agenți economici au contractele semnate. Plata se va face eșalonat, astfel: începând cu data de 14 decembrie 1 miliard de lei va ajunge în conturile antreprenorilor din domeniul Horeca, urmând ca diferența de încă 1,5 miliarde de lei să fie prinsă în bugetul anului 2022 și repartizată, conform dosarelor acceptate.