Prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, Primăria Călimănești a depus proiectul „Extindere, reabilitare şi modernizare reţea de apă potabilă şi canalizare în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea”, la valoarea de 36 milioane de lei. În schimb, prin Hotărârea nr. 81/2021, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat cererea de finanţare pentru investiţia „Reabilitare şi modernizare străzi în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea” (31 de străzi) tot prin programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, la valoarea de 35 milioane de lei cu TVA. În acest mandat, primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, are în vedere dezvoltarea zonei Seaca: „Una din investiţii va fi lângă Centru Expoziţional şi va fi realizată de Primăria oraşului Călimăneşti cu finanţare europeană, având ca obiectiv creşterea numărului de turişti în zona Seaca. Proiectul constă în aducţiunea de apă geotermală şi amenajarea unui complex de agrement în această zonă. Proiectul va fi unul important, atât pentru dezvoltarea turismului, dar şi pentru încălzirea eficientă a oraşului. Cartierul Seaca este o zonă neexploatată din punct de vedere turistic, care poate să ofere toate condiţiile de a dezvolta viitoarea componentă a turismului din Călimăneşti. În zonă se va construi inclusiv o bază sportivă, dar şi o clinică de recuperare”. La inițiativa primarului Florinel Constantinescu, Consiliul Local a aprobat modificarea HCL nr. 95/14/26.11.2020 privind aprobarea anulării accesoriilor în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020, datorate bugetului local al Oraşului Călimăneşti, în sensul prelungirii termenului de acordare a acestor facilităţi până la data de 31 ianuarie 2022. Prin eforturile primarului Florinel Constantinescu s-au obținut fonduri guvernamentale pentru refacerea, în acest an, al celui de-al treilea pod în orașul Călimănești.
Web Design by DowMedia