|sâmbătă, iulie 2, 2022
  • Follow Us!

Percheziţii la centre de vaccinare din Valcea. Procurorii vorbesc de mafia certificatelor verzi 

perchezitii-2-e1533133766859

Mai multe percheziţii au loc, luni dimineaţă, la două centre de vaccinare din Râmnicu Vâlcea, precum şi la cabinetele mai multor medici de familie.

Procurorii spun că, în acest caz, vorbim despre mafia certificatelor verzi ilegale din Vâlcea.

Procurorii vorbesc de mafia certificatelor verzi
Mai multe percheziţii au avut loc, luni dimineaţă, la două centre de vaccinare din Râmnicu Vâlcea, precum şi la cabinetele mai multor medici de familie.

Procurorii spun că, în acest caz, vorbim despre mafia certificatelor verzi ilegale din Vâlcea.

În aceste cazuri, există suspiciuni că vaccinarea s-a făcut la chiuvetă, adică serul a fost aruncat, în loc să fie injectat. Apoi, persoanele respective ar fi beneficiat de adeverinţă de vaccinare.

Sunt vizaţi mai mulţi medici şi asistente care lucrau în cabinetele de vaccinare, dar şi câţiva medici de familie din judeţ.

Potrivit unor informaţii pe surse citate de Antena 3, procurorii cunoşteau de câteva luni aceste date, iar acum au acţionat.

“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, comise în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.

În cursul zilei de 13 decembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 11 locații, situate pe raza județului Vâlcea, din care două sunt la sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, IGPR – Direcția Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Pe surse am aflat ca au existat perchezitii la centrul de vaccinare din Mihaesti.

Leave a Response