Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, ordonanța „trenuleț” care stabilește, printre altele, nivelul salariilor din sectorul bugetar și al pensiilor pentru anul viitor. Potrivit noii variante, salariile profesorilor vor crește și ele de la 1 ianuarie 2022. Proiectul inițial cuprindea majorări de salarii doar pentru unele categorii din sănătate.
Guvernul a adoptat vineri ordonanța „trenuleț” care vizează unele măsuri fiscal bugetare pentru anul 2022.
„Dacă nu s-ar fi adoptat impactul brut asupra deficitului ar fi fost 97 miliarde de lei, iar prin echilibrul făcut prin măsurile de creștere a colectării, s-a făcut o economie la bugetul general consolidat de 87 miliarde de lei”, a spus ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, citat de digi24.ro
Una dintre primele modificările importante este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ. Proiectul inițial cuprindea majorări de salarii doar pentru unele categorii din sănătate.
Câciu a precizat că noile salarii vor fi cu doar câteva procente mai mari.
„Brancardierii, infirmierele, salariile lor trebuiau aduse într-o zonă de recuperare. Nu este ceea ce trebuia. Nu putem mai mult pentru că suntem într-o procedură de deficit excesiv. Zic că începem să recuperăm. Mărim salariile în educație și sănătate. Știu că trebuiau mai multe categorii, sunt convins că vom găsi soluții.
E o creștere medie de aproape 7%, e o recuperare din diferență, ceea ce rămăsese restant pentru a ajunge în grila anului 2022. Va fi un efort de 900 de milioane de lei la Educație și de 687 de milioane de lei la Sănătate”, a explicat Câciu.
În rest, pentru ceilalți bugetari salariile sunt înghețate.
Ministrul Finanțelor a vorbit și despre majorarea salariilor pentru polițiști, însă aceștia le vor primi doar după rectificarea din vară.
„Cel mai devreme va fi la rectificare, dar nu vor fi doar dânșii, ci și în educație și sănătate. Dar, să avem banii necesari, să nu ajungem să nu mai permitem să mai dăm un leu salariu.”, a spus Adrian Câciu.