Constantin Radulescu: Cred că este important să dăm șansa unor oameni noi să intre în sistem! Alin Voiculet si Florentina Calin vor veni cu un suflu nou in administrația publică județeană

miercuri, 15 decembrie 2021

Am avut o consultare a Biroului Permanent al PSD Vâlcea şi după ce i-am consultat personal pe toţi colegii parlamentari, pe colegii vicepreşedinţi ai Biroului Permanent Judeţean, am trimis către Bucureşti propunerile pentru funcţia de prefect şi subprefect al  judeţului Vâlcea. Am făcut două propuneri foarte bune, zic eu, sunt doi oameni din generaţia mea, care sunt foarte sigur că vor face o figură foarte bună la Prefectura Vâlcea unde noi am mai avut un prefect de excepţie, pe domnul Florian Marin.

L-am propus pentru funcţia de prefect pe domnul Alin Voiculeţ care actualmente este director general al Casei de Sănătate Vâlcea, are o experienţă profesională importantă. Este în sistem de la înfiinţarea instituţiei, de peste 22 de ani. Pe lângă faptul că are o specializare în contabilitate, are specializare şi în servicii publice şi în asigurarea serviciilor publice. A fost în calitatea pe care o deţine, membru al Colegiului Prefectural, deci este în cunoştinţă de cauză şi cred că Alin Voiculeţ va fi un prefect bun cu care voi colabora  cu toată energia, și eu și colegii mei pentru binele locuitorilor județului Vâlcea.

Am trimis și o propunere pentru funcția de subprefect, în persoana unei doamne, pentru că trebuie să avem paritate în propuneri, este vorba despre doamna Călin Florentina, este o doamnă cu o experiență importantă ca jurist, a lucrat la companii importante în județul Vâlcea. O perioadă lungă de timp a fost jurist la Energomontaj, după aceea a fost jurist la  primăria Păușești Otăsău din județul Vâlcea, iar acum este inspector social la Agenția pentru Inspecție și Plăți Sociale.

Așadar, Alin Voiculeț, economist, 46 de ani-Prefect  și Călin Florentina, Jurist, 45 de ani-Subprefect. Sunt două propuneri de oameni noi, absolut noi în această funcție. Cred că este important să dăm șansa unor oameni noi să intre în sistem, să vină cu un suflu nou și, de ce nu, de prospețime în administrația publică județeană.

Alin Voiculeț, viitorul prefect este cunoscut de primarii din județul Vâlcea, administrând sistemul de sănătate din județ, Casa de Sănătate, toți medicii. Cred că puțini primari nu îl cunosc. Îi nominalizez pe primari pentru că știu că la fel ca și mine, colegii primari așteaptă de la prefect o colaborare foarte bună. Este un bărbat tânăr, energic, bine pregătit. Si doamna Călin Florentina este bine pregatita. Cred că vor face o echipă foarte bună în noile funcții.

Constantin Radulescu, presedinte PSD Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe