Sparle si soparle, 11.11.2021

joi, 11 noiembrie 2021
  • În gândirea lui comunistă, viceprimarul „liberal” Virgil Pîrvulescu și-ar fi dorit ca Primăria Râmnicului să cumpere CET Govora pentru a ține (chipurile!) prețurile la energia termică sub control. Numai că ipochimenul de Pîrvulescu nu știe că la licitația respectivă s-au vândut active care nu fac parte din activitatea de bază a CET Govora, iar societatea în sine încă aparține Consiliului Județean Vâlcea. Despre „prețurile ținute sub control”, Virgil Pîrvulescu nu știe mecanismele de bază ale pieței libere, a cererii și ofertei, a capitalismului pur, deși peste tot spune că este... liberal. Cu toate că lucrează de 1 an în Primăria Râmnicului, viceprimarul de Pîrvulescu nu știe că în municipiu se derulează un proiect de reabilitare a rețelelor termice și că CET Govora trebuie să majoreze anual prețul energiei termice (cel puțin până în anul 2028), altfel riscă să intre în faliment. Halal viceprimar, halal liberal, halal om, până la urmă!!!

 

  • Consilierul județean PNL Gheorghe Folea a încasat anul trecut suma totală de circa 1,6 miliarde de lei vechi (din care, cea mai mare parte din dividende de la firma Folea Medfarm SRL), pe când soția lui a ridicat peste 2,2 miliarde de lei vechi (cea mai mare pondere a fost din veniturile de la Spitalul Județean Vâlcea), conform declarației de avere. Proprietățile lui Gheorghe Folea mai cuprind 6 locuințe - 2 apartamente în Râmnicu Vâlcea, unul în Cluj Napoca, unul în Maramureș, și două case de locuit (în Orlești și Râmnicu Vâlcea) - plus trei terenuri (2 în Orlești și unul în Râmnicu Vâlcea).

 

  • Fosta componentă a echipei Oltchim, Narcisa Lecuşanu a fost realeasă pentru un nou mandat în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal, al cărei Congres de alegeri a avut loc zilele trecute. A reuşit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, şi 302 goluri pentru naţionala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe