Prin programul Anghel Saligny, Primăria Stroeşti va accesa fonduri pentru modernizarea drumurilor din comună, dar şi pentru extinderea canalizării

marți, 2 noiembrie 2021

 

Prin programul Anghel Saligny, Primăria Stroeşti va accesa fonduri pentru modernizarea drumurilor din comună, dar şi pentru extinderea canalizării. „Am mari speranţe de la acest program, şi sper să fie de succes. Este un proiect de înfiinţare a reţelei de canalizare pe o lungime de 33 de kilometri, cu 18 staţii de pompare şi cu o staţie de epurare. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 1 milion de euro. Va fi un proiect destul de amplu şi costisitor, va dura câţiva ani implementarea lui, dar este o investiţie utilă. Vom merge, în acelaşi timp şi cu asfaltarea restului uliţelor care au rămas neasfaltate şi cu modernizarea lor, acolo unde se va introduce sistemul de canalizare. Am făcut studiile tehnico-topografice inclusiv pentru proiectul de asfaltare, care va cuprinde o lungime de 33 de kilometri, atât cât este şi proiectul de canalizare”, a precizat primarul localităţii Stroeşti, Toma Ciolacu. În vara acestui an, Consiliul local al comunei Stroești a aprobat  documentația de avizare a lucrărilor de investiție pentru investiția ,,Amenajare ulița Chioasa și ulița Sub Povarnă, satul Cireșu, comuna Stroești, județul Vâlcea“, la valoarea totală a investiției de 100.000 euro. Primăria Stroești are pe lista sinteză a Ministerului Dezvoltării pentru finanțare proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Stroești”, în valoare de 2,77 milioane de lei. În primăvara acestui an, primarul Toma Ciolacu, a lucrat la studiul de fezabilitate privind înființarea sistemului de canalizare. Prin Hotărârea nr. 3/2021, Consiliul Local al comunei Stroeşti a aprobat alocarea sumei de 2.000 lei din bugetul local pentru premierea mamelor care dau naştere unui copil în acest an. Principalul obiectiv din lista de investiții al Primăriei Stroești este modernizarea infrastructurii rutiere, obiectiv ce a fost aproape atins, iar acum mare parte din drumuri sunt modernizate. În ultimii ani, s-au construit noi poduri care asigură accesul localnicilor mai ușor în diferite puncte ale comunei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe