|joi, ianuarie 20, 2022
  • Follow Us!

O localitate întreagă din Vâlcea, îngropată sub munţi de bălegar şi dejecţii 

Lalosu poluare

Sursa foto: Antena 3

Situaţie mai puţin obişnuită în comuna Laloşu, judeţul Vâlcea. Localitatea stă pe un butoi de pulbere din cauza nemulţumirii oamenilor, legate de o fermă Avicola care îşi desfăşoară activitatea în zonă – informeaza antena3.ro

Autorităţile locale spun că firma de creştere a păsărilor a arendat aproape jumătate din terenurile agricole ale comunei şi depozitează tone de dejecţii la mai puţin de 150 de metri de casele oamenilor, iar aerul este irespirabil.

Oamenii sunt nemulţumiţi şi pentru că utilaje grele ale firmei le-au distrus casele şi drumurile. O localnică acuză că s-a trezit cu un tractor de 15 tone al complexului avicol în gardul casei şi că nu a primit nicio despăgubire.

Chiar în timpul realizării acestui reportaj, echipa Antena 3 a surprins tractoarele firmei încărcate cu dejecţii care veneau să descarce pe terenurile de lângă case.

Reprezentantul complexului avicol neagă toate acuzaţiile.

Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea îndeamnă autorităţile locale să facă sesizări pentru a putea lua măsuri.

Până la rezolvarea sesizărilor trimise prin fax, în 2021, oamenii vor respira acelaşi aer toxic, li se vor crăpa drumurile şi casele.

Leave a Response