Elevii valceni se REVOLTA! Ei cer trecerea în online a unităților de învățământ din localitățile în care rata de incidență depășește 6 la mie!

vineri, 5 noiembrie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ

Elevii solicită realizarea unui control psihiatric ministrului Sorin Cîmpeanu!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) și Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI), în urma declarațiilor cu privire la deschiderea școlilor, consideră că Sorin Cîmpeanu este inapt psihic să își exercite atribuțiile și solicită realizarea de urgență a unui control psihiatric, deoarece deciziile acestuia reprezintă un pericol social pentru elevi, părinți și cadre didactice!

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat faptul că școlile își vor desfășura activitatea în format fizic, în contextul în care peste 60% din personalul unității de învățământ este vaccinat. Considerăm această măsură ca fiind deficitară, având în vedere faptul că personalul reprezintă un procent foarte mic din numărul de persoane care intră în instituțiile de învățământ, majoritatea lor fiind elevii. Mai mult, pentru a ajunge la cursuri, elevii interacționează și cu mediul exterior, prin mijloacele de transport în comun, spre exemplu. Astfel, deschiderea școlilor nu poate fi complet decuplată de incidența localității.
Conform logicii ministrului, o școală care se află într-o localitate care are o incidență mică, dar care nu are 60% din personal vaccinat, reprezintă un pericol de infectare mai mare decât o școală aflată într-o localitate cu incidența peste 10 la mie, dar care are majoritatea personalului vaccinat.

În fapt, singurul motiv pentru care Sorin Cîmpeanu vrea să deschidă școlile este pentru că, dacă nu ar face-o, ar afirma că decizia de a da vacanță a fost o decizie idioată și inutilă, așa că preferă ca elevii să plătească greșelile lui cu viața, decât să fie el cel responsabil.

Mai mult, ministrul educației are tupeul să afirme faptul că pragul de 60% a fost solicitat inclusiv de reprezentanții profesorilor și ai elevilor, doar ca după să atace în mod eronat reprezentanții elevilor. Astfel, în aceeași zi, Sorin Cîmpeanu  a afirmat că “Poate e bine ca nici un elev care nu a susținut Bacalaureatul să nu încerce să se substituie.”, condiție imposibil de îndeplinit în calitate de elev. Din punctul nostru de vedere, Sorin Cîmpeanu critică atât de profund școala online pentru că inclusiv dumnealui a ajuns, chit că nu este elev, să simtă efectele acesteia, devenind analfabet funcțional. Orice individ ce are competențe de bază de înțelegere a unui text poate vedea contradicția dintre afirmațiile sale, acesta susținând pretinsele opinii ale elevilor doar atunci când sunt în concordanță cu opiniile lui.

Solicităm trecerea în online a unităților de învățământ din localitățile în care rata de incidență depășește 6 la mie!

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă de elevi din județul Vâlcea.  Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturilor acestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește treptat sa obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor și Regulamentele Școlare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe