DSP Vâlcea: Circa 12.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la medicii de familie pentru imunizarea populaţiei

joi, 11 noiembrie 2021

Aproximativ 19.000 de doze de vaccin antigripal din cele aproape 56.000 solicitate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea pentru sezonul rece 2021-2022 au fost distribuite până acum în judeţ pentru imunizarea populaţiei şi a personalului medical, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Vâlcea, Amelia Piţiga, 6.999 dintre aceste doze achiziţionate prin Ministerul Sănătăţii au fost distribuite în unităţile spitaliceşti şi în centrele rezidenţiale, restul de circa 12.000 fiind alocate cabinetelor medicilor de familie pentru vaccinarea gratuită a copiilor şi persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire - bolnavi cronici, gravide şi persoane peste 65 de ani.

Reprezentantul DSP a precizat că în Vâlcea va mai ajunge o tranşă de vaccin antigripal săptămâna aceasta, dar că deocamdată nu se cunoaşte cantitatea ce va fi alocată judeţului de către Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

În sezonul trecut, în judeţul Vâlcea s-au imunizat împotriva gripei aproximativ 55.000 de persoane, Direcţia de Sănătate Publică returnând circa 20.000 de doze rămase nefolosite din cantitatea solicitată anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe