Iata ce face Gigi Becali la Olănești: "Proprietate privată! Accesul interzis femeilor!"

marți, 19 octombrie 2021

Gigi Becali (63 de ani) construiește două mănăstiri la Olănești, județul Vâlcea, una destinată călugărilor și una pentru maici.

Gigi Becali construiește două mănăstiri la Olănești

Patronul celor de la FCSB a cumpărat un teren de 30 de hectare, unde are planuri mari: va construi două mănăstiri. Acestea vor fi ridicate la mare distanță, pentru ca bărbații și femeile să nu se întâlnească.  De altfel, în apropierea locului unde a fost deja ridicată biserica viitoarei mănăstiri de călugări, apare deja un panou cu un mesaj discriminatoriu: "Proprietate privată! Accesul interzis femeilor", scrie publicația locală Indiscret.

Omul de afaceri a recunoscut că planul său este de a face o mănăstire pe modelul celei de la Frăsinei, singura din țară în care femeile nu au voie să intre. Pe lângă aceasta, Gigi Becali mai construiește și o mănăstire pentru maici, la 7 kilometri distanță, pentru ca bărbații și femeile să nu se întâlnească.

"Va fi așa, un fel de orășel călugăresc, mare, cu 500-1.000 de călugări. Nu vor fi nici animale de sex feminin. Vor fi măgari, boi, de exemplu, vor fi și găini, dar cocoși, deci nu de sex feminin”, a explicat Gigi Becali, pentru Libertatea.

Patronul roș-albaștrilor nu a putut estima când vor fi gata lucrările, dar a afirmat că turiștii vor fi bineveniți. "Sigur, turiștii bărbați la călugări, femeile la maici. Cred eu că vor veni vremurile când mulți tineri vor căuta refugiu în biserici”, și-a motivat omul de afaceri inițiativa.

interzis
Foto: Indiscret

Gigi Becali, declarații sexiste

De-a lungul timpului, Gigi Becali a dat mai multe declarații sexiste. Multe dintre ele au ajuns și în presa din străinătate, unde patronul celor de la FCSB a fost aspru criticat.

Mai jos, câteva exemple:

"Nu mai vorbesc în viața mea cu Ana, nici n-o să mai vorbesc în viața mea. Nu mai discut în viața mea cu femei. Eu am primit oferta de la Ana, na, că trebuie să-i pronunț și numele acum, dar n-o voi mai face. Eu am greșit. Eu nu mai lucrez cu femei. Am făcut o greșeală pentru că e nevasta lui Reghe... ce, dacă zice Reghe ceva? Nu mai vorbesc nici cu Reghe. Ce îmi trebuia mie să vorbesc cu o femeie? Femeia e frumoasă acolo, manechin."

"Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu. Am și eu păcatele mele. Dar lucruri nefirești nu fac. Nu! Asta e aliniere la ideile lui Satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Femeia a fost făcută de Dumnezeu din bărbat, pentru bărbat. Femeia e făcută să fie atrasă bărbatul de ea. Dacă facem asta, batjocorim formele făcute de Dumnezeu ca să îl atragă pe bărbat. O schimonosim pe femeie! Boxul și fotbalul le schimonosesc pe femei"

"Cică femeile sunt egale cu bărbații. Dar dacă suntem egali, de ce e bine că Alexa nu a lovit-o? Adică suntem egali, dar nu suntem. Bărbatul de ce să nu o lovească? Creștinește era s-o iei și s-o tunzi. Ca să nu se mai trezească femeile ca să bată bărbații. Nu se poate așa ceva! Eu o simpatizam pe Ana, dar acum nu mai pot să mă comport la fel cu ea".

"Lumea și-a pierdut mințile și spune «Hai să facem femeia pe post de egalitate cu bărbatul». Lumea chiar și-a pierdut mințile! Femeile poartă pantaloni și bărbații fuste. Asta e moda la Londra! Bărbatul e făcut după chipul lui Dumnezeu, iar femeia e sclava bărbatului".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Iata ce face Gigi Becali la Olănești: "Proprietate privată! Accesul interzis femeilor!"”

  1. Nea jiji face ce stie mai bine. Da cu oistea in gard. Omul si-a pierdut orizontul si demonstrea ca nu are minte nici cit un berbec in perioada de imperechere.
    I se potriveste de minune vorba romaneasca si anume : daca tacea , filozof raminea. Asa este un filfizon cu pantaloni evazati si plete-n vint ca minte , ioc. Sau deloc.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe