Deputatul Eugen Neață: ”Sărăcia și proasta guvernare trebuie oprite imediat!”

vineri, 1 octombrie 2021

Moțiunea pe care am semnat-o alături de colegii social-democrați din Parlamentul României se numește ”Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor”. Textul ei a fost prezentat în plenul reunit, de la care au absentat parlamentarii liberali, useriști, udemeriști și minorități, adică toți cei care au participat la guvernarea României de la alegerile generale și până acum.

Moțiunea social-democrată este, evident, una a opoziției politice față de întregul arc guvernamental și denunță rezultatul dezastruos înregistrat de România în ultimii doi ani, sub administrarea acestui grup, pe plan economic, sanitar, social și cultural în egală măsură.

Cum s-a ajuns aici știm cu toții. O coaliție politică construită în grabă la Cotroceni și pusă pe scaunele puterii în Piața Victoriei, cu o schiță de proiect de guvernare aplicată după ureche, fără obiective clare și îndreptată în altă parte decât în folosul oamenilor, s-a prăbușit în dispute între indivizi incompatibili politic, cultural și administrativ. Împachetarea la guvernare a unor oameni atât de diferiți s-a dovedit într-un final o rețetă perfectă pentru un mare eșec. Eșecul lor înseamnă însă multă sărăcie și disperare pentru români!

Efectul de până mai ieri al proastei guvernări s-a tradus prin teama de necunoscutul sanitar, care tocmai s-a prăbușit peste România sub forma valului patru al pandemiei, întâmpinat de liberalii de la guvernare cu ciondăneli de partid, de useriști cu ruperi de coaliție guvernamentală și de udemeriști cu mult calm, dar fără nicio soluție. Ceea ce urmează, anunțat de asemenea cu multe zile înainte, este creșterea nemaiîntâlnită a prețului înscris pe facturi la toate sursele de energie: combustibili auto, gaze naturale, curent electric.

Valul de contaminare cu prețuri din ce în ce mai mari pentru tot ceea ce consumă oamenii este și mai amenințător decât cel al pandemiei pentru că el lovește în majoritatea numerică a populației și nu este deloc ipotetic, cum este întâlnirea cu coronavirusul. Bate la toate ușile și golește toate buzunarele românilor.

Guvernul actual și guvernarea de până acum n-au fost în stare să protejeze pe români de nimic. Nici de infectare, nici de sărăcie.

Mai mult, prin suspiciunile apărute în jurul deciziilor de cheltuire a banului public, oamenii de la guvernare se anunță a fi și candidații ideali pentru anchetele pornite pe urma hoțiilor favorizate de pandemie și de perioada de criză sanitară care va împlini doi ani în curând.

Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor!

Eugen NEAȚĂ-Deputat PSD Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe